​A fost la două sutimi distanță de bronzul probei de înot 200 metri liber, iar la sosirea în țară și-a avertizat adversarii în legătură cu ceea ce va urma. David Popovici are ca principal obiectiv clasarea pe podium la următoarea Olimpiadă, cea de la Paris din 2024.

David PopoviciFoto: Yoann Cambefort / AFP / Profimedia

David Popovici, despre primirea de care a avut parte pe aeroport

"Nu mă aşteptam la primirea asta, e foarte frumos, mai ales că au venit băieţii de la Subcarpaţi, Emil (n.r. Teleagă - Aforic), Cred Că Sunt Extraterestru, sunt fanul lor. Acum eu sunt fanul lor, nu mai sunt ei fanii mei că au venit aici.

Le mulţumesc tuturor care au venit, este frumos. Nu prea am văzut oraşul Tokyo, în bula în care am stat la Jocurile Olimpice, izolaţi de lumea exterioară, a fost frumos, a fost greu, a fost obositor, dar mă bucur că am reuşit să fiu în cel mai mare vârf de formă pe care aş fi putut să-l am şi să câştig cât mai multă experienţă de la jocuri.

Până la Paris mai sunt destul de multe concursuri şi sper să le urmăriţi şi pe acelea. (n.r. ce le transmite celor care se aşteptau la o medalie)" - David Popovici, citat de News.ro.

Mesaj războinic pentru adversari

"Pe lângă să dorm şi să vorbesc şi eu puţin cu prietenii, cred că o să mănânc nişte sushi, pentru că, ironic, am mâncat sushi mai bun în România decât ce am reuşit mănânc în satul olimpic.

Acum toată lumea scrie ce vrea, ia ce titluri vrea, dar eu mi-am îndeplinit cu mult obiectivele şi suntem cu mult mai mult decât satisfăcuţi şi eu şi antrenorul meu. Sper să-i sperii puţin (n.r. pe adversari) şi nu am vrut decât să le arăt un trailer pentru ce ceea ce urmează în următorii ani.

Acum primesc şi eu complimente de la ei (n.r. adversari), nu le fac numai eu lor. Foarte tare m-a motivat faptul că ştiam că lumea e trează să mă vadă, la semifinale şi finale, care erau dimineaţa în România, am înotat cu gândul la toţi românii care s-au trezit să mă vadă, şi nu numai, şi asta m-a ajutat foarte mult, m-a împins foarte mult", a spus David Popovici.

Despre ofertele de la facultăți

"Au început să apară de mult timp, dar am amânat toate discuţiile după Jocurile Olimpice pentru că aveam nevoie să mă concentrez pe treaba mea, să nu mă gândesc la alţi factori exteriori.

Mai am o vacanţă, discuţii abia după aia. (n.r. despre titlurile din presa străină care îl numesc rege, fenomen, extraterestru). Ei îmi spun cum vor, eu spun că sunt un puşti care înoată repede şi căruia îi place să creadă că ştie să vorbească" - David Popovici, la Aeroportul Internaţional Henri Coandă.

De știut:

La JO 2020, David Popovici nu a prins semifinalele la 50 metri. În proba de 200 metri s-a clasatpe locul patru, a ratat bronzul pentru două sutimi, iar la 100 metri liber a încheiat pelocul șapte.