Anthony Joshua l-a învins pe Kubrat Pulev prin KO în repriza a noua, la capătul unei partide pe care a dominat-o în mare parte. Confruntarea a avut loc pe Stadionul Wembley, în prezența a 1000 de spectatori.

Anthony JoshuaFoto: ANDREW COULDRIDGE / AFP / Profimedia

A fost victoria cu numărul 24 a carierei pentru pugilistul britanic, 22 dintre acestea fiind obținute prin KO.

În vârstă de 31 de ani, Anthony și-a păstrat astfel titlurile mondiale WBA, IBF, WBO și WBO la categoria grea după victoria în fața bulgarului Pulev (39 de ani).

Înfrângerea surprinzătoare cu Andy Ruiz din 2019 rămâne singurul eșec de până acum al carierei pentru Anthony Joshua la profesioniști.

Acum intenția lui Anthony Joshua este să unifice toate titlurile mondiale la categoria grea, iar pentru acest lucru are nevoie de un meci contra lui Tyson Fury, deținătorul centurii de campion WBC.

De știut: Floyd Mayweather a fost prezent pe Wembley pentru a vedea partida dintre Joshua și Pulev.

"Nu e vorba despre adversar, ci despre moștenirea centurii. Acum să vină Tyson Fury, nu e mare lucru" - Anthony Joshua, la finalul partidei.

Sursa foto:

Andrew Couldridge / PA Images / Profimedia

ANDREW COULDRIDGE / AFP / Profimedia