Joshua Cheptegei, deţinătorul recordurilor mondiale în probele de 5.000, 10.000 m şi 5 km pe şosea, şi Armand Duplantis, deţinătorul recordului mondial la săritura cu prăjina (6,18 m, din 15 februarie), figurează între cei zece candidaţi selecţionaţi de World Athletics pentru trofeul de cel mai bun atlet al anului 2020, informează agenţia EFE.

HotNews.roFoto: Hotnews

Alături de Cheptegei şi Duplantis pe această listă se află americanii Noah Lyles (100 şi 200 m), Donavan Brazier (800 m) şi Ryan Crouser (aruncarea greutăţii), kenyanul Timothy Cheruiyot (1.500 m), ugandezul Jacob Kiplimo (semimaraton), suedezul Daniel Stahl (aruncarea discului), germanul Johannes Vetter (aruncarea suliţei) şi norvegianul Karsten Warholm (400 m garduri), potrivit Agerpres.

Cheptegei a doborât recordul mondial la 5.000 m (12 min. 35 sec. 36/100) la Monte Carlo, iar la Valencia l-a detronat în proba de 10.000 (26 min. 11 sec. 00/100) pe etiopianul Kenenisa Bekele. Totodată, el a stabilit un nou record mondial în proba de 5 km pe şosea, cu timpul de 12 min. 51 sec.

La rândul său, Duplantis şi-a îmbunătăţit de două ori propriul record mondial, cu sărituri de 6,17 m şi 6,18 m, stabilind şi cea mai bună performanţă mondială în aer liber, 6,15 m.

Cheptegei şi Duplantis sunt favoriţi la votul ce va fi organizat de World Athletics pentru desemnarea celui mai bun atlet al anului, pe data de 5 decembrie. Fanii din întreaga lume pot participa pe internet la acest sondaj.

Lista candidaţilor a fost întocmită de un grup de experţi internaţionali. Din aceasta, prin vot pe reţelele de socializare deschis până pe 15 noiembrie, vor fi aleşi cei cinci finalişti.