Turul Franței: Întreg plutonul a fost retestat pentru Covid-19

de A.I.     HotNews.ro
Marţi, 15 septembrie 2020, 14:06 Sport | Alte sporturi


Turul Frantei
Foto: Captura YouTube
Întregul pluton al Turului Franţei a fost autorizat să ia startul marţi în etapa a 16-a, prima din Alpi, după rezultatele negative la testele de detectare a Covid-19, au anunţat organizatorii competiţiei, citaţi de AFP.

Niciunul dintre ciclişti nu a fost depistat pozitiv la diferitele teste pentru Covid-19 efectuate în ultimele trei săptămâni.

Urmând protocolul sanitar validat de autorităţile franceze, rutierii din Turul Franţei au fost controlaţi în două rânduri, înaintea marelui start de la Nisa, fiind apoi testaţi în fiecare dintre cele două zile de repaus, ultima fiind luni, în departamentul Isere.

În prima zi de pauză, patru persoane din cadrul staff-ului a patru echipe diferite (AG2R La Mondiale, Cofidis, Ineos, Mitchelton) au avut un rezultat pozitiv şi au fost nevoite să plece.

Directorul Turului Franţei, Christian Prudhomme, a părăsit la rândul său competiţia, săptămâna trecută, pentru a se izola timp de şapte zile. El şi-a reluat funcţia marţi dimineaţa, în urma unui test negativ.

Controalele au fost efectuate asupra tuturor celor prezenţi în "bula cursei", care regrupează ciclişti, stafurile echipelor şi oficiali, numărul total al acestora fiind cuprins între 650 şi 700 de persoane.

Startul etapei a 16-a este prevăzut la ora locală 13:20 (14:20 ora României), la La Tour-du-Pin, sosirea fiind prevăzută pe înălţimile de la Villard-de-Lans, după un traseu de 164 km, informează Agerpres.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















950 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by