​Magnus Carlsen, campionul mondial en titre la şah, consideră că în ţara sa Norvegia, ''autorităţile au reacţionat rapid" pentru a stopa răspândirea coronavirusului şi că menţin situaţia sub control, relatează EFE.

HotNews.roFoto: Hotnews

Carlsen, nr. 1 mondial începând cu 2011, urmează să-şi apere titlul mondial la sfârşitul anului, la Dubai, cu învingătorul din Turneul Candidaţilor de la Ekaterinburg, care însă a fost întrerupt săptămâna trecută, aproape de jumătatea lui, din cauza restricţiilor de călătorie impuse de Rusia, potrivit Agerpres.

Într-un interviu pentru El Mundo, Carlsen a dezvăluit că a suferit o răceală uşoară, dar nu are niciun motiv să suspecteze că are legătură cu virusul Covid-19. Norvegianul stă în izolare în locuinţa lui din Oslo şi îşi pregăteşte participarea la turneul online Magnus Carlsen Invitational, care va debuta pe 18 aprilie.

"Ţara mea a fost afectată (de coronavirus) mai devreme decât era de aşteptat din cauza întoarcerii turiştilor infectaţi în staţiunile de schi în străinătate, dar, atunci când s-a ştiut de pandemie, autorităţile au reacţionat rapid şi se pare că au situaţia sub control", a spus Carlsen.

Despre organizarea Turneului Candidaţilor, Carlsen a opinat că FIDE s-a aflat într-o situaţie ingrată, atunci când a autorizat competiţia când restul competiţiilor din lume au fost amânate sau anulate: ''Au trebuit să ia o decizie complicată şi este greu de criticat startul turneului. Au fost luate măsuri de securitate şi amânarea lui ar fi avut consecinţe semnificative pentru jucători, atât în ciclul curent cât şi în cele următoare. Ghinionul a fost că restricţiile de călătorie au apărut pe 27 martie, dar fanii din întreaga lume au apreciat desfăşurarea unui eveniment sportiv important''.

Campionul mondial a adăugat că înţelege teama de contaminare a şahiştilor care poate afecta randamentul în timpul partidelor: ''Chiar şi în condiţiile cele mai bune, un joc de şah este foarte stresant şi pandemia de coronavirus face şi mai dificilă situaţia şi poate afecta jucătorii. Pe de altă parte, gestionarea acestei situaţiei este un exemplu de caracter pentru a practica acest sport''.

Carlsen a adăugat că în actualele condiţii de izolare, speră ca tot mai mulţi oameni să joace şah în familie sau online.