Haltere: România are 26 de medalii, după trei zile la Europenele Under-15 şi Under-17

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Luni, 9 decembrie 2019, 21:44 Sport | Alte sporturi


Haltere
Foto: AGERPRES
România a cucerit 11 noi medalii, luni, în ziua a treia a Campionatelor Europene de haltere Under-15 şi Under-17 de la Eilat (Israel), 6 de aur, 2 de argint, 3 de bronz, potrivit Agerpres.

La cat. 59 kg, Under-15, Alice Halmac a cucerit două medalii de aur şi una de argint. Ea s-a impus la smuls cu 78 kg, la aruncat a ocupat locul secund, cu 95 kg, iar la total a luat o nouă medalie de aur, cu 173 kg.

La aceeaşi categorie, Anca Grosu a obţinut bronzul la stilul smuls, cu 73 kg, a luat aurul la aruncat, cu 96 kg, iar la total s-a clasat pe locul al doilea, cu 169 kg.

Trei medalii a cucerit şi Adelina Trandac, la cat. 64 kg, Under-15, bronz la smuls, cu 85 kg, aur la aruncat, cu 106 kg, şi bronz la total, cu 191 kg.

La cat. 67 kg, Under-17, Robert Florea a terminat pe locul 7 la stilul smuls, cu 115 kg, ratând încercările la 120 şi 21 kg, însă a cucerit aurul la aruncat, cu 152 kg, şi la total, cu 267 kg.

Bilanţul României după trei zile este de 26 medalii, 14 de aur, 4 de argint şi 8 de bronz. La U-15, delegaţia noastră are un palmares de 11-3-5, iar la U-17, de 3-1-3.

România participă cu 28 de sportivi la Europenele de la Eilat.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















967 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by