​Pugilistul ucrainean Vasiliy Lomachenko şi-a adăugat titlul WBO la categoria uşoară centurii WBA a categoriei, după ce l-a învins la puncte pe portoricanul Jose Pedraza, deţinătorul titlului, sâmbătă în cadrul unei gale desfăşurate la arena Madison Square din New York, transmite Agerpres.

Vasiliy Lomachenko vs Jose PedrazaFoto: boxingnewsonline.net

Lomachenko, care nu a reuşit să facă diferenţa înainte de finalul rundei a 12-a, l-a dominat pe adversarul său de la un capăt la altul, trimiţându-l la podea de două ori în repriza a 11-a, câştigând în final prin unanimitate.

În vârstă de 30 de ani, Lomachenko şi-a trecut în cont a 12-a victorie, faţă de o singură înfrângere.

Dublul campion olimpic (2008, 2012) şi dublul campion mondial (2009, 2011) la amatori vrea să unifice categoria. Lomachenko deţine şi titlul WBO la categoria super-pană, fiind primul boxer din istorie campion la trei categorii diferite, incluzând şi titlul WBO la pană deţinut între 2014 şi 2016, după doar 12 meciuri.

La rândul său, Pedraza, care şi-a pus în joc pentru prima oară titlul WBO cucerit în luna august, a suferit la 29 de ani a doua înfrângere dintr-o carieră de 25 de victorii.

În cadrul aceleeaşi gale, mexicanul Emanuel Navarrete şi-a adjudecat titlul WBO la categoria super-cocoş, punând capăt invincibilităţii ghanezului Isaac Dogboe, deţinătorul centurii din 2016 şi care şi-a pus în joc titlul pentru a cincea oară.