Sportivii militari români au reușit la Sydney să cucerească două medalii de aur și una de argint la diferite probe de tir cu arcul în cadrul jocurilor Invictus, competiție dedicată militarilor care au fost răniți în teatrele de război. În plus, la atletism, militarii români au obținut trei clasări pe locul patru la două categorii în cadrul cursei de 1500 de metri și la proba de 400 de metri.

Aur pentru echipa Romaniei la tir cu arcul la Jocurile InvictusFoto: Invictus Echipa Romaniei / Laurentiu Turoi

Eugen Pătru a reușit să căștige medalia de aur la tir cu arcul olimpic pentru Eugen Pătru, iar echipa României a obținut medalia de aur la tir cu arc compund. Echipa este formată din Ionuț Butoi, Augustin Pegulescu și Dorin Petruț

Totodată, echipa României la tir cu arcul olimpic a reușit să căștige medalia de argint. Echipa este formată din Eugen Pătru, Dănuț Nicola și Cătălin Pârvu, anunță membri delegației României la Sydney.

UDPATE 11:40 MApN: Medalie de bronz la tir cu arcul compound pentru Dorin Petruț. Militarul cel mai înaintat în vârstă din lotul Invictus România s-a clasat al 3-lea, la proba de tir cu arcul compound, între zeci de sportivi, din 18 națiuni.

---

La atletism, militarii români au obținut două clasări pe locul patru la două categorii în cadrul cursei de 1500 de metri.

Astfel, Laurențiu Șerban s-a clasat pe locul patru la atletism, proba de 1500 de metri, la categoria IT1.

Pe timpul misiunii desfășurate în Afganistan în 2006, Laurențiu și-a pierdut piciorul drept încercând să-și salveze camarazii din iadul creat de un dispozitiv exploziv improvizat.

Tot pe locul patru, la proba de 1500 de metri, categoria IT7, s-a clasat și Dorum Hamza. Doru a fost ranit în 2008, in Afganistan, pe timpul executării unei misiuni de patrulare.

Miercuri militarii români au concurat la probele finale de înot și la powerlifting la Sydney, iar luni plutonierul adjutant Dumitru Paraschiva a obținut medalia de bronz la canotaj in sală, la proba de rezistență.

UPDATE 12:20 Laurențiu Șerban a obținut locul 4 în finala de 400 de metri.

Vezi un VIDEOREPORTAJ realizat de HotNews.ro despre militarii români care participă la jocurile Invictus:

Video realizat cu echipament Nikon.

----

Context:

Invictus Games” este un eveniment sportiv internaţional organizat din 2014 de Fundaţia Invictus Games, patronată de Prinţul Harry al Marii Britanii, pentru a încuraja și sprijini recuperarea fizică și reabilitarea militarilor răniți în teatrele de operații. Jocurile supranumite „olimpiada militarilor” cuprind mai mai multe discipline sportive, adaptate pentru persoane cu dizabilităţi: tir cu arcul, atletism, canotaj în sală la aparat special, haltere, ciclism, volei din şezut, înot, baschet şi rugby din scaunul cu rotile, golf şi hochei.

România se află în acest an la a doua reprezentare, după ce în 2017 la Toronto au participat 15 militari răniţi, la șase discipline sportive individuale - tir cu arcul, atletism, canotaj în sală la simulator, haltere, ciclism şi înot. La acestea s-a adăugat, ca sport de echipă, volei din șezut. Ca rezultate, în 2017 lotul României a reușit să obțină patru medalii, dintre care una de aur (tir cu arcul pe echipe), una de argint (tir cu arcul simplu) și două de bronz, la canotaj și proba de 1.500 metri.

Acum, între 20 și 27 octombrie, la Sydney, în Australia, 15 militari români vor forma echipa României și vor concura la probele de tir cu arcul, atletism, canotaj de sală, powerlifting, ciclism, înot și volei din șezut. La jocurile Invictus de la Sydney vor participa militari răniți din 18 țări membre sau partenere ale NATO.