Daniil Medvedev a avut parte de un meci foarte dificil cu Tommy Paul, dar rusul a reușit să treacă de american și s-a calificat în finala turneului „ATP Masters 1000” de la Indian Wells.

Daniil MedvedevFoto: Alessandra Tarantino / AP / Profimedia

>> VIDEO Carlos Alcaraz, în finala Indian Wells 2024 - Jannik Sinner, prima înfrângere după patru luni

Daniil Medvedev, victorie în trei seturi în fața lui Tommy Paul

Aflat pe locul 17 în clasamentul mondial, Paul a demonstrat din nou că este foarte greu de învins la turneele disputate în SUA (are un titlu cucerit la Dallas și o finală jucată la Delray Beach, ambele în 2024).

Tommy câștigase un singur set în primele două întâlniri cu Daniil Medvedev, dar a pornit ca din tun în partida din deșertul californian și s-a impus cu 6-1.

Medvedev părea că și-a revenit după pierderea primului set, a condus cu 4-0 în a doua manșă, dar americanul a recuperat ambele break-uri și, după ce a salvat două mingi de set la 5-6, a condus cu 3-2 în tiebreak.

Daniil a forțat la timp, a câștigat cinci puncte la rând (7-3 în tiebreak), iar apoi nu i-a mai dat nicio șansă adversarului în setul decisiv: 6-2.

„A jucat un prim set incredibil, așa că m-am gândit: 'Bine, dacă vreau să câștig trebuie să încerc să mă descurc un pic mai bine, să găsesc lovitura care îl va pune în dificultate'. Am găsit câteva, mai ales pe serviciul lui” - Daniil Medvedev.

De știut:

  • Daniil Medvedev va da în finala Indian Wells peste Carlos Alcaraz. Cei doi s-au întâlnit și în ultimul act al ediției din 2023, iar ibericul a avut câștig de cauză.
  • Aceasta va fi a 38-a finală din cariera lui Daniil Medvedev. Rusul a câștigat 20 de titluri.
  • Carlos Alcaraz conduce cu 3-2 în meciurile directe cu Daniil Medvedev.

Carlos Alcaraz vs Daniil Medvedev, 3-2 în meciurile directe

2023, Turneul Campionilor: 6-4, 6-4 pentru Alcaraz

2023, US Open: 7-6(3), 6-3, 3-6, 6-3 pentru Medvedev

2023, Wimbledon: 6-3, 6-3, 6-3 pentru Alcaraz

2023, Indian Wells: 6-3, 6-2 pentru Alcaraz

2021, Wimbledon: 6-4, 6-1, 6-2 pentru Medvedev.

BNP Paribas Open este un turneu din categoria ATP 1000 ce se desfășoară în perioada 6-17 martie. Se joacă pe suprafață hard și este dotat cu premii totale în valoare de $8,995,555. Campionul en-titre este Carlos Alcaraz.