Jannik Sinner, unul dintre marii favoriți la câștigarea Australian Open 2024, a obținut calificarea în turul al doilea. Italianul a trecut, scor 6-4, 7-5, 6-3, de Botic Van De Zandschulp, locul 59 în ierarhia mondială.

Jannik SinnerFoto: Antonio Calanni / AP / Profimedia

>> Australian Open 2024: Titlul cu numărul 11, misiune dificilă pentru Novak Djokovic - Traseul sârbului

Antrenat de Darren Cahill, Jannik a avut câștig de cauză după un meci care a durat două ore și 34 de minute.

În primele două seturi diferența a fost făcută de câte un singur break pe manșă, în timp ce setul al treilea a avut parte de patru breakuri (trei reușite de italian).

În turul al doilea, Jannik (cap de serie numărul patru la Melbourne) va da peste învingătorul partidei dintre Jesper De Jong (148 ATP - venit din calificări) și Pedro Cachin (locul 72 mondial).

Sferturi de finală, dacă favoriții își vor respecta statutul

Novak Djokovic (1) - Stefanos Tsitsipas (7)

Jannik Sinner (4) - Andrey Rublev (5)

Holger Rune (8) - Daniil Medvedev (3)

Alexander Zverev (6) - Carlos Alcaraz (2).

Australian Open 2024 are loc în perioada 14-28 ianuarie. Campionii en-titre sunt Novak Djokovic și Aryna Sabalenka.