​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în semifinalele turneului „ATP 500” de la Beijing, fostul lider mondial impunându-se categoric în fața norvegianului Casper Ruud, scor 6-4, 6-2.

Carlos AlcarazFoto: Antoine Couvercelle / Panoramic / Panoramic / Profimedia

Carlos Alcaraz l-a învins pe Casper Ruud la ATP Beijing

Principal favorit al competiției din China, Alcaraz a avut nevoie de o oră și 45 de minute pentru a trece de jucătorul pe care l-a învins și în finala US Open 2022.

Ruud are în palmares trei finale de Grand Slam, toate pierdute: Roland Garros (2022, 2023) și US Open (2022).

Carlos se va duela pentru un loc în marea finală cu învingătorul partidei dintre bulgarul Grigor Dimitrov (19 ATP) și italianul Jannik Sinner (7 ATP).

În cealaltă semifinală se vor întâlni germanul Alexander Zverev (10 ATP) și rusul Daniil Medvedev (3 ATP).

ATP Beijing, rezultatele înregistrate luni

Daniil Medvedev (2) - Ugo Humbert 6-4, 3-6, 6-1

Alexander Zverev (8) - Nicolas Jarry 6-1, (5)6-7, 6-3

Carlos Alcaraz (1) - Casper Ruud (7) 6-4, 6-2.

Jannik Sinner (6) - Grigor Dimitrov (se actualizează).

China Open are loc în perioada 28 septembrie - 4 octombrie, pe hard, face parte din categoria ATP 500 și are premii totale în valoare de $3,633,875. Campionul en-titre este Dominic Thiem (2019). Ultimele ediții nu au avut loc din cauza pandemiei de Covid-19.