Taiwan conduce cu 2-0 România în confruntarea din Grupa Mondială I a Cupei Davis, după ce Marius Copil a fost învins dramatic de Yu Hsiou Hsu (locul 180 mondial), scor 7-6(5), 7-5.

Marius CopilFoto: Joaquin Corchero / Shutterstock Editorial / Profimedia

România – Taiwan 0-2: Marius Copil, învins de Yu Hsiou Hsu în Cupa Davis

Partida a fost una foarte echilibrată. Câștigătorul primului set a fost decis la tiebreak, iar Copil (327 ATP) a cedat deși a realizat primul minibreak.

Cei doi jucători nu s-au descurcat la fel de bine la serviciu în setul secund: au fost în total cinci breakuri, dar sportivul asiatic a fost cel care a avut câștig de cauză.

România vs Taiwan, programul întâlnirii din Cupa Davis

Rezultatele înregistrate vineri

Nicholas David Ionel (226 ATP) - Chun Hsin Tseng (326 ATP) 3-6, 0-6

Marius Copil (327 ATP) - Yu Hsiou Hsu (180 ATP) (5)6-7, 5-7

Sâmbătă, de la ora 11:00

Marius Copil/ Victor Cornea - Yu Hsiou Hsu/Tsung Hao-Huang

Nicholas David Ionel - Yu Hsoiu Hsu

Marius Copil - Chun Hsin Tseng.

*Partidele au loc la Tenis Club IDU din Mamaia

România vs Taiwan - Loturile celor două echipe pentru meciul din Cupa Davis

Căpitanul echipei României, Gabriel Trifu, îi are la dispoziţie pe următorii jucători pentru această întâlnire: Nicholas David Ionel (20 ani, locul 226 ATP la simplu, locul 432 ATP la dublu), Marius Copil (31 ani, locul 327 la simplu, 688 la dublu), Filip Cristian Jianu (22 ani, 356 la simplu, 559 la dublu), Cezar Creţu (22 ani, 384 la simplu, 702 la dublu), Victor Vlad Cornea (29 ani, 68 la dublu).

Căpitanul echipei Taiwanului, Hsiao-Yung Chang, i-a convocat pe următorii: Yu Hsiou Hsu (24 ani, 180 ATP la simplu, 232 ATP la dublu), Tung-Lin Wu (25 ani, 182 la simplu, 426 la dublu), Jason Jung (24 ani, 232 la simplu, 692 la dublu), Chun Hsin Tseng (22 ani, 326 la simplu, 1.127 la dublu), Tsung-Hao Huang (23 ani, 584 la simplu, 377 la dublu), scrie News.ro.

De știut:

  • România şi Taiwan nu s-au mai întâlnit până acum în Cupa Davis. În februarie, în play-off-ul Grupei Mondiale I, echipa noastră a învins Thailanda cu 3-2, în deplasare, iar Taiwan a dispus de Mexic cu 3-1, tot în deplasare.
  • Câştigătoarea acestei partide va merge în calificările pentru turneul final al Cupei Davis, în timp ce echipa învinsă va juca în continuare în play-off-ul pentru menţinerea în Grupa Mondială I.