Paula Badosa, fostă ocupantă a locului 2 în clasamentul mondial, a fost nevoită să se retragă de la US Open și să pună capăt sezonului 2023, din cauza unei probleme la spate.

Paula BadosaFoto: Rob Prange / Zuma Press / Profimedia

Paula Badosa nu va mai juca tenis în 2023

Fără meci jucat de la Wimbledon (a fost eliminată de Marta Kostyuk în turul doi), Badosa a explicat pe Instagram că nu va mai putea juca în acest an.

„Salutare tuturor, am vrut să vă pun la curent cu situația mea cu accidentarea...

După ce m-am chinuit multe luni să joc din nou, îmi închei sezonul. Cei care mă cunoașteți știți cât de mult îmi place să fiu pe teren și cât de greu mi-a fost să iau această decizie. Am încercat totul împreună cu echipa mea, dar durerea nu mă lasă să merg mai departe.

Le mulțumesc oamenilor care sunt încă alături de mine în aceste vremuri grele. Ne vedem la anul, mai puternici ca niciodată” - Paula Badosa pe Instagram.

Ajunsă pe locul 46 în ierarhia WTA, Paula trebuia să o întâlnească în primul tur al Grand Slamului american pe Venus Williams (407 WTA).

US Open 2023 va avea loc în perioada 28 august - 10 septembrie, iar cele mai importante meciuri de la Flushing Meadows vor fi zi de zi pe HotNews.ro. Campionii en-titre sunt Carlos Alcaraz și Iga Swiatek.