Amarissa Toth a stârnit indignare în circuitul WTA după ce a făcut-o pe Shuai Zhang să plângă în timpul unui meci disputat la Budapesta, iar sportiva aflată pe locul 548 în clasamentul mondial a comentat din nou situația după ce a fost eliminată în optimile turneului „WTA 250”.

Amarissa Kiara TothFoto: Attila Volgyi / Xinhua News / Profimedia

Povestea scandalului Shuai Zhang - Amarissa Toth de la WTA Budapesta

Deja supărată după ce s-a certat cu arbitrul de scaun, Shuai (favorită 2) a cedat în momentul în care Toth a șters urma cu piciorul și nu a vrut să mai continue partida. Chinezoaica a fost huiduită de public, iar Amarissa a sărbătorit ridicând mâinile.

După meci, Toth a afirmat că Shuai „și-a căutat-o” și a exagerat într-o situație care „s-a întâmplat de mii de ori în tenis”, iar organizatorii competiției i-au luat apărarea sportivei maghiare și au afirmat că „chinezii manipulează lumea”.

WTA a reacționat rapid și a anunțat că a deschis o anchetă: „WTA are toleranță zero față de rasism sub orice formă sau context. Incidentul nefericit care a avut loc în Ungaria și postările ulterioare sunt în curs de analiză și vor fi abordate”.

Amarissa Toth își cere scuze pentru gesturile din meciul cu Shuai Zhang

După înfrângerea suferită în fața ucrainencei Kateryna Baindl (6-3, 6-1), discursul Amarissei s-a schimbat și aceasta a spus că nu a vrut niciodată să o supere pe Zhang.

„Nu m-am gândit că primul meu succes pe tabloul principal al unui turneu WTA va provoca o asemenea furtună. Îmi pare extrem de rău pentru ceea ce s-a întâmplat, o respect pe Shuai Zhang ca jucătoare și ca persoană. Nu a fost niciodată intenția mea să nu respect, să rănesc sau să supăr pe cineva, cu atât mai puțin pe Shuai Zhang.

Îmi dau seama că nu ar fi trebuit să sărbătoresc așa cum am sărbătorit după meci și îmi pare rău pentru asta. Am acționat la cald și m-am lăsat prinsă de emoțiile mele și de moment.

M-am concentrat asupra tenisului, nu am vrut să câștig așa. Sper ca în viitor să am oportunitatea să vorbesc cu Shuai Zhang şi să îi spun cât de rău îmi pare că meciul s-a încheiat astfel” - Amarissa Toth.

Și Kateryna Baindl (100 WTA) a comentat situația, după calificarea în sferturile turneului din Ungaria: „Sper că Shuai Zhang se simte mai bine și o vom revedea în curând. Este o jucătoare incredibilă, foarte respectuoasă și o persoană minunată. Sunt multe de învățat de la ea. Ar trebui să rămânem cu toții respectuoși unii cu alții, nu contează ce se întâmplă”.