Sorana Cîrstea a fost învinsă categoric de Beatriz Haddad Maia (6-2, 6-2) și s-a oprit în turul trei la Wimbledon. După eliminarea de la All England Club, românca a explicat unde s-a făcut diferența în meciul cu sportiva din Brazilia.

Sorana CirsteaFoto: Adrian DENNIS / AFP / Profimedia

Sorana Cîrstea a făcut prea multe greșeli în meciul cu Beatriz Haddad Maia

Într-un interviu pentru Eurosport, jucătoarea din Târgoviște a afirmat că este foarte dezamăgită pentru că a făcut foarte multe greșeli neforțate (30, în timp ce Beatriz a comis doar 11).

„Astăzi, din păcate, nu am mai avut același nivel de joc ca în primele două runde. Un joc solid din partea ei, însă în același timp aveam așteptări mult mai mari de la mine.

Cred ca astăzi am greșit foarte mult și foarte repede. Nici serviciul nu a fost la nivelul la care mi-aș fi dorit și cred că asta a făcut diferența, greșelile prea mari din partea mea.

Sunt lucruri pozitive, cred că primele două meciuri am jucat foarte bine, astăzi nivelul meu a coborât și normal că sunt puțin dezamăgită.

O să fiu sinceră și o să spun că sunt foarte dezamăgită. De mine. Puteam mai mult și la experiența pe care o am trebuia să fac mai mult. Dar acesta este tenisul, cea care câștigă aici trebuie să reușească să joace două săptămâni la același nivel.

Am să iau lucrurile pozitive, victoriile din primele două tururi cu două jucătoare destul de complicate. Astăzi puteam mai mult, în același timp am pierdut la o jucătoare care este locul 10 sau în jur de acel loc (n.r. locul 13).

O să iau partea pozitivă și o să încercă să învăț din greșelile pe care le-am făcut astăzi și să încerc pentru sezonul de hard să fiu un pic mai constantă și să nu mai fac atât de multe erori.

Vor urma câteva zile de pauză pentru a recupera un pic atât corpul, cât și mintea. Apoi voi merge direct pe sezonul de hard și voi începe la Washington, iar apoi turneele de la Montreal, Cincinnati și US Open, acesta este programul din următoarea perioadă” - Sorana Cîrstea pentru Eurosport.

De știut:

  • Pentru prezența în turul trei la Wimbledon, Cîrstea va fi recompensată cu suma de 131.000 de lire sterline și cu 130 de puncte în ierarhia WTA la simplu.
  • Grație parcursului de la All England Club, Sorana se află pe locul 31 în clasamentul WTA Live (salt de 6 poziții, dar mai poate fi depășită de alte jucătoare, în funcție de celelalte rezultate înregistrate la Grand Slamul londonez).
  • Beatriz Haddad Maia va întâlni în optimi câștigătoarea duelului dintre Katie Boulter (89 WTA) și Elena Rybakina (3 WTA).

Wimbledon 2023 are loc în perioada 3-16 iulie, iar HotNews.ro vă va ține zilnic la curent cu cele mai noi informații de la All England Club.