Delegația României care va participa la Jocurile Olimpice de la Paris numără în acest moment 85 de sportivi, după rezultatele obținute de luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente la turneul preolimpic mondial de la Istanbul.

Kriszta InczeFoto: Piotr Kucza / Zuma Press / Profimedia

La cat. 62 kg, Kriszta Tunde Incze a învins-o în optimi pe australianca Nachi Masuda, în sferturi a trecut de chinezoaica Jia Long, iar în semifinale a câştigat meciul decisiv cu belarusa Veronika Ivanova.

La cat. 76 kg, Cătălina Axente a învins-o în optimi pe lituanianca Kamile Gaucaite, în sferturi a dispus de franţuzoaica Pauline Denise Lecarpentier, iar în semifinale s-a impus în faţa belarusei Anastasia Zimiankova, scrie Agerpres.

În cadrul cat. 57 kg, sportiva română de origine ucraineană Kateryna Zhydachevska a fost învinsă în preliminarii de cubaneza Yaynelis Sanz Verdecia.

La cat. 68 kg, Alexandra Nicoleta Anghel a învins-o în preliminarii pe italianca Dalma Caneva, în optimi s-a impus în faţa kazahei Elena Şalîghina, în sferturi a trecut de letona Elma Zeidlere, dar a pierdut semifinala cu indianca Nisha Nisha.

Anghel va mai avea o şansă de a ajunge la Paris, dacă va câştiga meciul pentru bronz şi barajul pentru JO 2024 cu cealaltă medaliată cu bronz a categoriei.

La greco-romane, în cadrul cat. 60 kg, Răzvan Arnăut a câştigat meciul pentru bronz cu polonezul Michal Tracz, însă a pierdut barajul olimpic cu sârbul Georgij Tibilov.

La cat. 87 kg, Nicu Samuel Ojog a pierdut în recalificări în faţa polonezului Arkadiusz Kulynycz.

România participă la turneul preolimpic mondial de la Istanbul cu 13 sportivi, fiind reprezentată de patru la lupte libere masculin.

  • România are acum patru luptători calificaţi la JO 2024, după ce Andreea Beatrice Ana a obţinut biletul la turneul preolimpic european de la Baku, Alin Alexuc-Ciurariu s-a calificat joi, iar Kriszta Incze şi Cătălina Axente, vineri.

Team România, 85 de sportivi calificați la JO 2024

Delegația României care va participa la Jocurile Olimpice de la Paris numără în acest moment 85 de sportivi, din 12 sporturi.

Halterofilele Mihaela Cambei (cat. 49 kg) şi Loredana Toma (cat. 71 kg) sunt şi ele calificate, dar lipseşte oficializarea, informează Agerpres.

Atletism (5): Delvine Relin Meringor (maraton), Andrea Miklos (400 m), Alina Rotaru-Kottmann (lungime), Joan Chelimo Melly (maraton), Bianca Ghelber (aruncarea ciocanului);

Înot (2): David Popovici (100 m liber, 200 m liber), Vlad Stancu (800 m liber, 1.500 m liber);

Box (1): Lăcrămioara Perijoc (cat. 54 kg);

Canoe (3): Cătălin Chirilă (C1 - 1.000 m), Ilie Sprîncean, Oleg Nuţă (C2 - 500 m);

Canotaj (44 locuri cotă): dublu vâsle feminin, categorie uşoară, dublu vâsle feminin, dublu rame feminin, patru rame feminin, patru vâsle feminin, 8+1 feminin, dublu vâsle masculin, dublu rame masculin, patru rame masculin, patru vâsle masculin, 8+1 masculin;

Gimnastică artistică (6): 5 locuri cotă - echipa feminină; Andrei Muntean;

Gimnastică ritmică (1): Annaliese Drăgan;

Lupte (4): Andreea Beatrice Ana (lupte libere, cat. 53 kg), Kriszta Tune Incze (lupte libere, cat. 62 kg), Cătălina Axente (lupte libere, cat. 76 kg), Alin Alexuc-Ciurariu (lupte greco-romane, cat. 130 kg);

Polo pe apă (13): 13 locuri cotă - echipa masculină;

Scrimă (1): Mălina Călugăreanu (floretă);

Tenis de masă (4): 3 locuri cotă - echipa feminină, Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs (dublu mixt);

Yachting (1): Ebru Bolat (clasa Ylca 6).