Sorana Cîrstea a reușit să treacă cu bine de primul tur la Wimbledon, după o victorie în fața germanei Tatjana Maria (62 WTA), scor 6-1, 2-6, 6-3.

Sorana CirsteaFoto: MATTHEW STOCKMAN / Getty images / Profimedia

Tatjana Maria, eliminată de Sorana Cîrstea la Wimbledon

Sorana a arătat multă forță în primul set, iar după un prim game pierdut, a câștigat următoarele șase consecutive, profitând și de cele trei servicii pierdute de adversară.

Aflată pe locul 37 mondial, românca s-a relaxat prea mult în setul al doilea, iar Tatjana Maria a arătat de ce a reușit să câștige nouă gameuri în fața liderei mondiale, la turneul de la Bad Homburg.

Cîrstea și-a revenit în decisiv, a condus cu 4-1 și în ciuda opoziției adversarei, a făcut pasul în turul următor.

Partida a fost întreruptă de ploaie și a durat o oră și 40 de minute.

Pentru această victorie, jucătoarea noastră va primi 85.000 de lire sterline și 70 de puncte în ierarhia mondială.

În turul al doilea de la Wimbledon, Sorana Cîrstea se va duela cu câștigătoarea dintre belgiana Greet Minnen (123 WTA) și letona Jelena Ostapenko (17 WTA).

Wimbledon 2023 are loc în perioada 3-16 iulie, iar HotNews.ro vă va ține zilnic la curent cu cele mai noi informații de la All England Club.