Radu Albot (107 ATP) și Denis Shapovalov (favorit 26) se întâlnesc în primul tur de la Wimbledon, iar sportivul moldovean l-a enervat pe adversarul său în finalul primului set.

Radu AlbotFoto: Steve Wood / Shutterstock Editorial / Profimedia

>> Moldoveanul Radu Albot, imaginile momentului de la Wimbledon

Radu Albot l-a enervat pe Denis Shapovalov: „E o glumă că sare așa, nu e tenis”

Ajuns pe tabloul principal după ce a trecut de calificări, Albot a sărit înaintea mai multor servicii ale lui Shapovalov, iar canadianul a comis 6 duble greșeli în prima oră de joc.

Una dintre ele a fost decisivă: Radu a făcut break în prelungirile primului set și apoi a închis manșa cu serviciul, scor 7-5.

„El sare așa, adică e o glumă, nimeni nu face asta, e o glumă ridicolă să faci asta. Voi începe să fac la fel și eu și apoi putem avea o petrecere aici.

Adică, nu e corect, nu e tenis. Singurul scop al acestui lucru este să-mi distragă atenția, asta este doar o piedică”, i-a spus Shapovalov arbitrului de scaun.

Radu a condus cu break și în setul secund, dar Denis a egalat (2-2) și partida a fost întreruptă luni din cauza întunericului. Amânat apoi din cauza ploii, meciul se va relua miercuri, de la ora 14:30.

De știut:

  • În vârstă de 24 de ani, Denis Shapovalov a obținut cel mai bun rezultat la un Grand Slam chiar la Wimbledon: semifinale în 2021.
  • Câștigătorul partidei dintre Albot și Shapovalov se va duela în runda următoare cu învingătorul meciului dintre sud-africanul Lloyd Harris (208 ATP) și francezul Gregoire Barrere (49 ATP).

Wimbledon 2023 are loc în perioada 3-16 iulie, iar HotNews.ro vă va ține zilnic la curent cu cele mai noi informații de la All England Club.