​Maria Sakkari a fost surclasată de Karolina Pliskova, marți, în turul doi al turneului de categorie „WTA 1000” de la Dubai, sportiva din Grecia cedând după doar 69 de minute de joc.

Maria SakkariFoto: Ng Han Guan / AP / Profimedia

Maria Sakkari, învinsă categoric de Karolina Pliskova la WTA Dubai

Fostă lideră a ierarhiei mondiale, Pliskova (18 WTA) s-a impus în două seturi în fața favoritei nr. 7, scor 6-1, 6-2.

Aceasta a fost a cincea întâlnire dintre Pliskova și Sakkari, iar jucătoarea din Cehia a obținut a treia sa victorie.

Karolina (finalistă la US Open 2016 și Wimbledon 2021) va juca în optimi împotriva învingătoarei dintre ucrainencele Anhelina Kalinina (33 WTA) și Dayana Yastremska (122 WTA).

Dubai Duty Free Tennis Championships se dispută în perioada 19-25 februarie, pe hard, face parte din categoria „WTA 1000” și are premii totale în valoare de $2.788.468. Simona Halep a câștigat turneul în 2015 și 2020, iar ultima ediție i-a revenit letonei Jelena Ostapenko.