​Rafael Nadal a suferit o ruptură de 7 milimetri la unul dintre mușchii abdominali în timpul meciului cu Taylor Fritz și a hotărât să se retragă înaintea semifinalei de la Wimbledon 2022.

Foto:

Ibericul a convocat o conferință de presă la All England Club și a anunțat că a luat această decizie pentru că simte că nu mai poate câștiga încă două meciuri pe iarba londoneză. De asemenea, Nadal consideră că aceasta nu va fi o accidentare pe termen lung și se așteaptă să revină pe teren după aproximativ 3-4 săptămâni.

„Mi-am petrecut toată ziua gândindu-mă ce să fac, dar nu are sens să continui, accidentarea se agravează din ce în ce mai mult. Am luat decizia pentru că eu cred că nu pot câștiga meciuri așa. Nu este vorba că nu pot servi bine, ci și că nu pot face mișcarea normală pentru a servi. Accidentarea nu putea decât să se înrăutățească. Am luat decizia pentru că nu puteam putut câștiga niciun meci în această stare.

Nu pot risca să petrec 2-3 luni în afara terenului. Îmi este foarte greu și asta este decizia mea, trebuie să trăiesc cu ea. Sunt foarte trist. Știu că mă retrag de la unul dintre cele mai importante turnee din lume și mă doare să fac asta, pentru că aveam opțiuni reale. Am ajuns în semifinale cu sentimente bune, dar nu te poți lupta cu asta. Așa au venit lucrurile și în viață trebuie să accepți.

O să lipsesc 3-4 săptămâni din circuit. Experiența mea cu acest tip de accidentare este deja foarte lungă. Mi s-a întâmplat în 2009 la US Open și în alte ocazii. Sper că următoarele săptămâni să-mi permită să mă odihnesc și să mă recuperez, ideea mea este să fiu prezent la Montreal. Voi continua să mă antreneze și să respect calendarul pe care l-am stabilit” - Rafael Nadal, citat de Marca.

De știut:

  • În aceste condiții, Nick Kyrgios se va duela pentru trofeul de la Wimbledon cu învingătorul partidei dintre Novak Djokovic și Cameron Norrie. Aceasta va fi prima finală de Grand Slam din cariera australianului în vârstă de 27 de ani.
  • Campion la Australian Open și la Roland Garros, Rafael Nadal își vede spulberat visul de a realiza Calendar Grand Slamul (câștigarea celor patru turnee majore într-un singur an) din cauza problemelor medicale.

  • Rafael Nadal a câștigat de două ori Wimbledonul (2008 și 2010) și a mai ajuns de trei ori până în finală (2006, 2007 și 2011).