​Emma Răducanu (cap de serie numărul unu) a părăsit turneul de la Guadalajara din runda inaugurală, britanica fiind învinsă de Daria Saville (fostă Gavrilova) după cel mai lung meci din WTA din sezonul 2022.

Emma RaducanuFoto: - / Shutterstock Editorial / Profimedia

Răducanu a câștigat primul set cu 7-5, l-a cedat pe al doilea cu 7-6(4), iar în decisiv a abandonat la scorul de 4-3 în favoarea adversarei.

Jucătoarea britanică a condus cu 5-3 în setul al doilea şi a servit pentru meci, dar nu a putut să închidă partida.

A fost vorba de o problemă la piciorul stâng, iar sportiva britanică nu a mai putut continua disputa.

Forfaitul a venit după trei ore și 36 de minute de la startul partidei, fiind, conform WTA Insider, cel mai lung meci jucat în sezonul 2022.

Răducanu se află în prezent pe locul 12 în ierarhia mondială, în timp ce Saville (fostă Gavrilova) a ajuns pe 610 WTA după ce s-a confruntat cu mai multe probleme medicale în ultimul timp.

În acest sezon, Emma Răducanu (campioana en-titre de la US Open) are o singură victorie (6-0, 2-6, 6-1 cu Sloane Stephens la Australian Open) și trei înfrângeri (cu Elena Rybakina, Danka Kovinic și Daria Saville).