Casper Ruud (8 ATP) a reușit să producă surpriza și să-l elimine pe Andrey Rublev (5 ATP), succesul de vineri (2-6, 7-5, 7-6) aducându-i norvegianului calificarea în semifinalele de la Turneul Campionilor la chiar prima participare.

Casper RuudFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial / Profimedia

Rublev a început foarte bine partida, a dominat datorită serviciului și a jocului exact de pe baseline (6-2).

Rusul nu a menținut însă nivelul, iar norvegianul a revenit în meci și a câștigat un set al doilea echilibrat (7-5).

Decisivul a fost unul care a dat inițial senzația că totuși Rublev va fi cel care va face marele pas spre semifinale (a facut primul breakul). Nu avea însă să fie așa: Ruud a revenit încă o dată, a fost mai sigur în gameurile de serviciu, iar duelul a avut nevoie de un tiebreak pentru a putea fi stabilit învingătorul.

Casper a fost mai sigur pe el, a avut mai puține emoții, iar pe finalul de meci a fost jucătorul mai precis și mai inspirat: 7-5 în favoarea lui în tiebreak.

Partida a fost una intensă care s-a întins pe durata a două ore și 23 de minute.

Cum arată semifinalele de la Turneul Campionilor

Odată cu victoria lui Casper Ruud de vineri este cunoscut programul semifinalelor de la Turneul Campionilor de la Torino.

Astfel, liderul mondial Novak Djokovic se va duela cu Alexander Zverev, iar Daniil Medvedev cu Casper Ruud.

Novak Djokovic - Alexander Zverev

Daniil Medvedev - Casper Ruud

De știut despre semifinalele de la Torino

Zverev și Djokovic s-au întâlnit de 10 ori în circuitul ATP, sârbul impunându-se în șapte rânduri.

În 2021, Alexander și Novak s-au duelat de patru ori, iar singura victorie a germanului a venit la Jocurile Olimpice de la Tokyo: 1-6, 6-3, 6-1.

Medvedev și Ruud s-au întâlnit în circuitul mondial de două ori, iar de fiecare dată s-a impus rusul.