Karolina Pliskova, aflată în prezent pe locul 3 mondial, și-a asigurat matematic calificarea la Turneul Campioanelor, competiția de final de sezon din circuitul profesionist feminin de tenis, care va avea loc anul acesta la Guadalajara (Mexic), a anunțat WTA.

Karolina PliskovaFoto: Simon Bruty/AELTC Pool / PA Images / Profimedia

Astfel, jucătoarea cehă se alătură listei formate din Ashleigh Barty (Australia), Aryna Sabalenka (Belarus) și Barbora Krejcikova (Cehia), deja calificate pentru turneul din Mexic.

Karolina Pliskova a ajuns de trei ori în semifinalele Turneului Campionilor, între 2017 și 2019.

Pliskova se va prezenta pentru a cincea oară consecutiv la această competiție.

Doar cinci jucătoare aflate în activitate au participat de mai multe ori la Turneul Campioanelor: americanca Serena Williams (de 9 ori), belgianca Kim Clijsters (7), cehoaica Petra Kvitova (7) și rusoaica Svetlana Kuznetsova (6).

Turneul va debuta pe 8 noiembrie. Inițial programat să aibă loc la Shenzhen (China), acesta a fost mutat în Mexic din cauza pandemiei de COVID-19, care anul trecut a forțat anularea competiției.

Guadalajara va organiza doar anul acesta Turneul Campioanelor, care se va întoarce din 2022 la Shenzhen, oraș desemnat gazdă oficială a competiției până în 2030, transmite Agerpres.