Întrucât sunt puțini „specialiști ai terenurilor pe iarbă”, doar „cinci sau șase” jucători îl pot încurca pe Federer la Wimbledon, spune Mats Wilander citat de TennisHead.

HotNews.roFoto: Hotnews

Iar fostul nr. 1 mondial face o comparație, afirmând că sunt „40 de jucători” care-i pot face necazuri elvețianului la Roland Garros.

Federer a ajuns în turul al patrulea la Roland Garros, dar s-a retras înaintea meciului cu Matteo Berretini.

„A jucat foarte puține ghemuri, dar l-am văzut servind incredibil de bine, mai ales în meciul cu [Marin] Cilic în prima rundă”, a spus Wilander într-un interviu pentru Punto de Break.

„Are nevoie de serviciul său, poate nu atât la Paris, cât mai ales la Wimbledon. Mișcarea pe teren și ce face cu mingea au fost impresionante. Dar trebuie să spun că m-a impresionat cel mai mult cum a fost capabil să joace până la miezul nopții, fără spectatori în tribune. În fața unui adversar [Koepfer] care a jucat foarte bine și este stângaci, ceea ce nu este niciodată ușor, Federer nu a făcut cadou puncte pe serviciu.”

Întrebat dacă-l vede pe Federer capabil de lucruri mari la Wimbledon, suedezul a spus: „Da, desigur! Absolut. Oamenii să-și amintească că nu sunt prea mulți specialiști pe iarbă. Există jucători buni care n-au nicio idee despre cum să joace pe această suprafață. Nu sunt multe amenințări pentru el. Roger Federer este un specialist. Mă pot gândi la cinci sau șase jucători care-l pot pune în dificultate. La Roland Garros ar putea fi cam 40, dar la Wimbledon nu sunt atâția”.