​Rafael Nadal a suferit doar a treia înfrângere în istoria participărilor la Roland Garros, ibericul fiind învins după un meci memorabil de Novak Djokovic. Semifinala de la Paris a fost una de povestit nepoților, duelul de pe Chatrier întinzându-se pe durata a patru ore și 11 minute.

Novak DjokovicFoto: Javier Garcia/BPI / Shutterstock Editorial / Profimedia

Nole a avut câștig de cauză în patru seturi, scor 3-6, 6-3, 7-6(4), 6-2. Bilanțul impresionant al lui Rafa la Paris este acum de 105 victorii și trei înfrângeri.

Cheia victoriei lui Djokovic în fața lui Nadal

"Nu am avut parte de un început de meci prea bun, dar știam că nu se vor desfășura lucrurile ca în finala din 2020. Mingile vin diferit din partea lui de teren, dar am fost ok cu asta, știam exact ce am de făcut.

Nu am fost emoționat sau panicat în vreun fel atunci când eram condus cu 5-0 în primul set. E o nebunie doar să te gândești ce a reușit Rafa la Paris.

Am reușit să revin în primul set, să-mi găsesc ritmul. În acest moment nu sunt cel mai proaspăt din punct de vedere fizic, dar am o zi și jumătate să-mi revin.

Cu siguranţă este cel mai bun meci pe care l-am jucat aici şi în Top 3 meciuri din cariera mea. A fost incredibil. Sunt foarte fericit că fanii au putut rămâne şi după ora 23:00, că s-a dat o derogare specială.

Este una dintre acele seri, nopţi, pe care ţi-o vei aminti mereu. El a pierdut trei meciuri aici şi joacă de aproape 20 de ani. Asta spune tot" - Novak Djokovic.

De știut:

  • Liderul mondial bifează a cincea finală de la Paris, el cucerind trofeul de la Roland Garros în 2016.
  • Djokovic devine primul jucător care reușește să-l învingă pe Nadal în semifinalele de la Roland Garros. O misiune "imposibilă" pe care sârbul a reușit să o bifeze.
  • Sârbul îl conduce pe grec cu 5-2 în meciurile directe. Victoriile lui Stefanos au venit pe hard, iar ultimul succes al liderului mondial a fost pe zgura de la Roma (în urmă cu doar câteva săptămâni).

Rezumatul partidei dintre Djokovic și Nadal:

Citește și: