Faza finală a Cupei Davis 2021 (25 noiembrie - 5 decembrie) nu va avea loc numai la Madrid, aşa cum a fost planificat iniţial, ci şi la Innsbruck şi Torino, a anunţat, luni, Federaţia Internaţională de Tenis (ITF), informează AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Fiecare oraş va găzdui două dintre cele şase grupe, apoi Madridul va găzdui două sferturi de finală, în timp ce Innsbruck şi Torino vor găzdui câte una. Capitala Spaniei va găzdui şi semifinalele şi finala", a precizat ITF într-un comunicat.

Forul de conducere al tenisului a anunţat, la 18 ianuarie, o modificare a formatului controversat al competiţiei, introdus în 2019.

Durata fazei finale a fost prelungită de la şapte la unsprezece zile şi ITF a sugerat că două oraşe ar putea însoţi Madridul în organizare.

O altă schimbare anunţată în ianuarie, dar care nu va fi introdusă până în 2022, este trecerea de la 18 la 16 echipe.

Noul format al Cupei Davis, stabilit cu ITF de noul proprietar, grupul Kosmos, condus de fotbalistul Gerard Pique, a debutat în 2019, la Madrid.

A doua ediţie a fost anulată în 2020 din cauza pandemiei de coronavirus, iar ediţia din 2019, câştigată de Spania în faţa publicului propriu, a fost un eşec de popularitate. Formatul de o săptămână a provocat, de asemenea, probleme de programare, mai multe jocuri încheindu-se la mijlocul nopţii.

Kosmos a cumpărat drepturile pentru Cupa Davis cu trei miliarde de euro pentru 25 de ani şi a transformat-o într-o competiţie care reuneşte mult echipe în câteva zile, la sfârşitul anului, iniţial într-un singur oraş, informează News.ro.