​Federaţia australiană de tenis a fost autorizată de guvernul statului Victoria să permită jucătorilor să se antreneze în timpul carantinei lor de 14 zile înaintea Openului Australiei, anunţă presa locală de vineri, citată de Reuters.

Teren de la Australian OpenFoto: australianopen.com

Organizatorii au purtat discuţii îndelungate cu autorităţile în privinţa protocoalelor anti-Covid, care urmează să fie aplicate în cazul jucătorilor care vor veni să participe la primul turneu de Grand Slam al anului, programat în perioada 18-31 ianuarie la Melbourne, potrivit Agerpres.

Oficialii statului Victoria au confirmat miercuri că turneul de la Melbourne Park va avea loc, însă probabil cu o întârziere de o săptămână sau două faţă de datele sale iniţiale, în condiţiile în care jucătorii vor fi nevoiţi să respecte zilele de carantină.

Ziarul australian The Age, citând o sursă bine informată, dar care a dorit să-şi păstreze anonimatul, a scris că jucătorilor li se va permite să se antreneze în perioada lor de carantină, însă cu respectarea unei serii de măsuri sanitare stricte.

Tennis Australia nu a comentat deocamdată informaţia difuzată de publicaţia de la antipozi.

Sârbul Novak Djokovic, numărul unu mondial în tenisul masculin, a adresat recent un apel autorităţilor să permită jucătorilor să se antreneze pe durata carantinei, în timp ce rusul Daniil Medvedev a declarat că ar fi "periculos" ca participanţii la Openul Australiei să fie izolaţi timp de două săptămâni în camerele lor de hotel, iar apoi să joace direct la turneul de Grand Slam.

Ziua de vineri este a 28-a consecutivă în care Melbourne nu a raportat niciun caz nou de infectare cu Covid-19.

Din cauza restricţiilor impuse la frontiera între state şi a diverselor cerinţe de carantină ale guvernelor locale din întreaga ţară, Tennis Australia intenţionează să mute toate turneele premergătoare Openului Australiei în statul Victoria.

Conform The Age, competiţia masculină de tenis ATP Cup, programată în Australia, cu participarea a 24 de echipe naţionale, nu va mai avea loc în 2021, însă celelalte turnee ATP şi WTA de la antipozi vor fi menţinute.