Jucătoarea Jaqueline Cristian, locul 169 WTA şi favorită 8 în calificări, s-a calificat, sâmbătă, în ultimul tur al calificărilor la turneul de la Linz, cu premii de 202.250 de dolari.

HotNews.roFoto: Hotnews

Cristian a învins-o în primul tur pe austriaca Mira Antonitsch (641 WTA), scor 6-2, 6-4, într-o oră şi jumătate. În setul secund, jucătoarea din Austria a condus cu 3-0.

Următoarea adversară a româncei va fi sportiva franceză Harmony Tan, numărul 239 mondial.

Sâmbătă au ajuns în ultimul tur al calificărilor şi Irina Bara, locul 116 WTA şi favorită 2, şi Laura Ioana Paar, numărul 198 WTA şi cap de serie 11. Pentru un loc pe tabloul principal, Paar o va întâlni pe sportiva franceză Oceane Dodin, numărul 114 mondial şi favorită principală în calificări. Bara va juca împotriva sportivei croate Jana Fett, locul 235 mondial.

Turneul "Upper Austria Ladies Linz" (de categorie International) are loc în perioada 9-15 noiembrie și are premii totale în valoare de $202.250. Ultima campioană este Cori Gauff (a fost primul titlu WTA din cariera sa).