​Meciul dintre Rafael Nadal și Nick Kyrgios s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Ibericul s-a impus cu 6-3, 3-6, 7-6(5), 7-6(3), după trei ore și cinci minute de joc și s-a calificat în turul al treilea al turneului de la Wimbledon.

HotNews.roFoto: Hotnews

În una dintre cele mai așteptate partide din turul al doilea al unei competiții de Grand Slam, Nadal a început mai bine și a obținut primul break cu mai multe forehand-uri câștigătoare. Loviturile spectaculoase nu au lipsit. Un tweener și un as servit din mână i-au adus aplauze australianului.

Kyrgios a revenit în setul secund, a făcut rapid break-ul, s-a distanțat la 3-0 cu forehand-uri și "Come on"-uri din ce în ce mai puternice. Nadal a făcut rebreak, însă australianul i-a mai spart o dată serviciul (ajutat și de prima dublă greșeală a ibericului) și a egalat situația la seturi, ridicând pumnul victorios.

Au urmat două seturi fără break-uri, iar neobositul iberic a fost mai puternic în tiebreak-uri (câte două minibreak-uri în ambele).

Statistica partidei dintre Kyrgios și Nadal:

Ultimul punct și bucuria lui Nadal:

Pentru Rafael Nadal urmează un alt duel dificil. Spaniolul îl va întâlni pe francezul Jo-Wilfried Tsonga (72 ATP), care a trecut de lituanianul Ricardas Berankis (77 ATP), scor 7-6(4), 6-3, 6-3. Rafa conduce cu 8-4 în confruntările directe, însă Tsonga a câștigat singurul meci disputat pe iarbă, în 2011 la Queen's (Londra), scor (3)6-7, 6-4, 6-1.

Aici poți citi o amplă prezentare a turneului de la Wimbledon.

Competiția de la "All England Lawn Tennis and Croquet Club" poate fi urmărită în România în direct pe Eurosport (1, 2 și pe Eurosport Player) și LiveText și LiveScore pe HotNews.ro.