România conduce echipa Elveţiei, scor 2-0, la capătul primei zile a play-off-ului Grupei Mondiale a FedCup. După o victorie cu emoții obținută de Simona Halep (1 WTA) cu Viktorija Golubic (locul 115 WTA), scor 6-3, 1-6, 6-1, Irina-Camelia Begu (38 WTA) a încântat spectatorii prezenți în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca cu un tenis de foarte bună calitate, deși a avut un început mai slab de partidă. Timea Bacsinszky (46 WTA) a condus cu 2-0, dar Begu a revenit și a restabilit egalitatea. Jucatoarea noastră a devenit tot mai agresivă, a fost mai inspirată în momentele importante și și-a adjudecat primul set cu 6-4. Actul al doilea a curs într-o singură direcție: Irina a dictat ritmul permanent și nu i-a lăsat nicio șansă adversarei, impunându-se cu un categoric 6-1.

HotNews.roFoto: Hotnews

Simona Halep, după victoria din FedCup: "Am suferit o contractură la picior în game-ul doi, dar o să mă recuperez şi o să joc mâine"

Timea Bacsinszky, în lacrimi la conferința de presă - Elvețianca și-a amintit de bunici şi de copilăria petrecută la Satu Mare

Se vor disputa duminică:

De la ora 12:00

Simona Halep vs Timea Bacsinszky

Irina Begu vs Viktorija Golubic

Urmat de:

Irina Begu/Simona Halep vs Patty Schnyder/Jil Teichmann.

Florin Segărceanu: "Dacă vom avea 3-0, încercăm să intrăm în joc cu Cîrstea şi Buzărnescu"

"Dacă vom câştiga cu 3-0, regulamentul prevede să jucăm doar meciul de dublu, astfel încât dacă învingem în prima partidă de duminică şi vom avea 3-0 vom încerca să le introducem în joc pe celelalte două jucătoare, Cîrstea şi Buzărnescu", a spus Florin Segărceanu, căpitanul nejucător al echipei României.

"Conducem cu 2-0, lucrurile au mers bine pentru noi, dar aş spune că puţin diferit faţă de ce aşteptam. De exemplu, speram ca Simona să câştige mai uşor. Şi s-a dovedit ce se întâmplă când sunt emoţii. O felicit pe Irina, a jucat un meci foarte bun, deşi mă aşteptam ca al ei să fie mai greu, însă s-a mobilizat exemplar şi a învins-o pe Bacsinszky cu armele ei. E un rezultat foarte bun şi îmi place să luăm totul pas cu pas. Ne dorim victoria şi să începem anul următor în primele opt echipe", a afirmat Segărceanu.

"A fost un meci greu din punct de vedere emoţional. Am început mai greu, dar pe parcurs am început să simt mult mai bine mingea, am început să variez şi să joc exact ce am stabilit împreună cu echipa. Vreau să vă mulţumesc foarte mult, voi faceţi aceste momente speciale. Este atât de frumos să joci în faţa unui public atât de numeros, vă mulţumesc din toată inima", a declarat Begu, la interviul de pe teren.

Statistica meciului Begu vs Bacsinszky:

Ași: 1-2

Duble greșeli: 1-2

Lovituri câștigătoare: 11-10

Erori neforțate: 24-33

Puncte câștigate cu primul serviciu: 68% (21/31) - 56% (18/32)

Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 56% (10/18) - 26% (5/19)

Puncte de break salvate: 75% (6/8) - 33% (3/9)

Puncte de break câștigate: 67% (6/9) - 25% (2/8)

Total puncte câștigate: 59% (59/100) - 41% (41/100)

Durata partidei: 1h 16 min.

Desfășurarea livetext a partidei Begu vs Bacsinszky:

6:1 Begu incheie si setul al doilea cu un game alb, dupa o dubla greseala a jucatoarei din Elvetia. Doar 34 de minute a durat actul secund al intalnirii dintre Begu si Bacsinszky. Astfel, Romania conduce cu 2-0 echipa Elvetiei, dupa prima zi a intrecerilor din play-off-ul Grupei Mondiale a FedCup.

5:1 Irina Begu este de neoprit: isi trece in cont al cincilea game consecutiv si este la un pas de castigarea meciului.

4:1 Irina arata un tenis de calitate, perfect din punct de vedere tactic. Bacsinszky se afla permanent in defensiva, reuseste sa salveze o minge de break, insa Begu nu o mai rateaza pe cea de-a doua. Numarul 38 WTA se desprinde la 4-1 pe tabela si este tot mai aproape sa aduca al doilea punct pentru echipa Romaniei.

3:1 Romanca domina in totalitate jocul in aceste momente. Begu serveste perfect, loveste decisiv cu forehandul, iar Timea nu gaseste raspuns pentru evolutia jucatoarei noastre. Un singur punct a cedat Begu in acest game

2:1 Begu este prima care rupe echilibrul in setul secund. Jucatoarea noastra a fost condusa cu 40-0, a revenit spectaculos si a fructificat prima minge de break de care a beneficiat.

1:1 Irina isi castiga cu mare dificultate game-ul de serviciu, fiind nevoita sa salveze si trei mingi de break.

0:1 Elvetianca isi face serviciul si primul game din setul secund trece in contul sau.

6:4 Numarul 38 WTAa incheiat cum nu se putea mai bine primul set, cu un game alb. 44 de minute a durat primul act al partidei dintre Begu si Bacsinszky.

5:4 Un nou break reusit de Irina! Romanca isi deplaseaza foarte bine adversara, loveste variat si inchide game-ul cu o scurta superba. Jucatoarea noastra va servi pentru castigarea primului set.

4:4 Elvetianca egaleaza situatia pe tabela, dupa ce Irina reusise o revenire spectaculoasa. Bacsinszky a condus cu 40-0 pe serviciul romancei, dar jucatoarea noastra nu a renuntat la lupta si a salvat cele trei mingi de break ale adversarei. Totusi, Timea nu si-a pierdut concentrarea si s-a impus la a patra sansa de break.

4:3 Irina reuseste al doilea break din aceasta partida, dupa un game in care a controlat schimburile. Begu si-a procurat prima minge de break gratie unui forehand spectaculos in lung de linie, insa Timea a anulat sansa romancei. Jucatoarea noastra a profitat de cea de-a doua oportunitate si a trecut pentru prima data la conducere.

3:3 Irina Begu restabileste din nou egalitatea, cu un serviciu foarte bun. In doua randuri, jucatoarea noastra a venit foarte bine la fileu, finalizand de fiecare data cu voleul drive.

2:3 Timea stabileste rapid soarta celui de-al cincilea game al partidei.Game alb reusitde jucatoarea din Elvetia, fara replica din partea Irinei

2:2 Game solid facut de Irina pe propriul serviciu. Jucatoarea noastra i-a cedat un singur punct adversarei, fiind ajutata si de greselile comise de Timea cu forehandul.

1:2 Bacsinszky incepe de aceasta data cu o dubla greseala, dar incanta apoi cu o scurta de efect. Au urmat doua puncte consecutive pentru Irina (40-15). Elvetianca reuseste sa salveze prima minge de break, dar Irina profita de a doua oportunitate si apare pentru prima data pe tabela in acest meci.

0:2 Timea confirma startul bun de partida. Revine de la 15-30 si fructifica prima minge de break. Bacsinszky a profitat de greselile nefortate ale Irinei si si-a adjudecat game-ul dupa o minge trimisa in fileu de jucatoarea noastra.

0:1 Jucatoarea din Elvetia serveste prima. Bacsinszky a inceput cu un as, continuand apoi sa contreleze fiecare schimb. Singurul punct castigat de Begu a venit in urma unei duble greseli comise de elvetianca.

Irina si Timea se afla la incalzire

Begu vs Bacsinszky, întâlniri directe:

2014 Estoril - Oeiras (sferturi): 6-3, 7-6(6) pentru Irina Begu

2012 Acapulco (turul I): 7-6(3), 3-6, 6-4 pentru Irina Begu

2010 Varsovia (turul II): 6-0 6-2 pentru Timea Bacsinszky

2009 Budapesta (finala): 6-3 6-2 pentru Timea Bacsinszky

Simona Halep (1 WTA) a adus primul punct pentru România în confruntarea cu Elveția din play-off-ul Grupei Mondiale a FedCup. Liderul mondial a obținut o victorie cu emoții în fața Viktorijei Golubic (locul 115 WTA), scor 6-3, 1-6, 6-1. Golubic a început în forță, a condus cu 3-1, profitând de un start temător al jucătoarei noastre. Halep a revenit spectaculos și nu a mai cedat niciun game până la finalul setului. A urmat apoi o cădere inexplicabilă în jocul liderului mondial, iar Golubovic a defilat în setul secund și s-a impus cu 6-1. Simona și-a adunat toate forțele și a răspuns cu o replică pe măsură în decisiv, fiind ajutată și de publicul din Sala Polivalentă (Cluj-Napoca).

Simona Halep: A fost de trei ori mai greu decât finala de la Melbourne

"A fost foarte dificil. Chiar vorbeam înainte de meci cu băieţii că este de trei ori mai greu decât finala de la Melbourne. Am avut nişte emoţii pe care nu pot să le descriu, a fost un moment deosebit la ceremonie. Mulţumesc Cluj, mulţumesc tuturor pentru acest moment deosebit, niciodată nu trăim asemenea clipe în teren. Vă mulţuemsc mult şi mă bucur că am reuşit să câştig astăzi, datorită dumneavoastră", a spus Halep.

Ce a spus Golubic:

"A fost un meci greu, un start bun pentru Simona, dar am şi simţit că ne testam reciproc. A jucat mai bine la finalul setului 1, ştiam că e foarte precisă, dar apoi am remontat. A venit rândul meu în setul doi. Nu am putut însă să menţin ritmul şi în setul trei, în care Simona a condus, a dovândit încredere mai mare şi a câştigat. Nu am jucat niciodată cu numărul unu mondial actual. A fost ceva special, am văzut multe ghemuri şi seturi din meciurile sale, dar cred că eu am văzut mai multe decât a văzut ea din ale mele", a spus Golubic.

Statistica meciului Halep vs Golubic:

Ași: 3-0

Duble greșeli: 2-6

Lovituri câștigătoare: 19-25

Erori neforțate: 34-26

Puncte câștigate cu primul serviciu: 69% (27/39) - 61% (34/56)

Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 52% (14/27) - 42% (10/24)

Puncte de break salvate: 25% (1/4) - 50% (4/8)

Puncte de break câștigate: 50% (4/8) - 75% (3/4)

Total puncte câștigate: 53% (77/146) - 47% (69/146)

Durata partidei: 1h 45min.

Desfășurarea livetext a partidei Halep vs Golubic:

6:1 Simona Halep se impune fara emotii pe propriul serviciu si pune capat partidei dupa o ora si 45 de minute.

5:1 Simona reuseste break-ul dupa un game dominat in totalitate, in care elvetianca a punctat o singura data. Golubic este un pachet de nervi si arunca mingea in inaltul tribunelor.

4:1 Simona sta bine pe picioare, ramane concentrata si isi castiga serviciul la 15.

3:1 Golubic puncteaza pentru prima data in acest set, dupa un game castigat la 15 pe propriul serviciu.

3:0 Pare ca Simona a dat deja uitarii setul secund. Etaleaza jocul cu care ne-a obisnuit si incanta cu lovituri senzationale.

2:0 Halep s-a agatat cu toate puterile de acest game. Golubic a salvat prima minge de break a liderului mondial cu o lovitura naprasnica in lung de linie. Apoi, Halep a smuls ropote de aplauze cu un passing de toata frumusetea, insa elvetianca a reusit sa salveze si a doua minge de break. A treia a fost cu noroc pentru Halep, care se distanteaza la 2-0 pe tabela. "Romania, Romania!" se striga in sala din Cluj-Napoca.

1:0 Simona castiga primul game in setul decisiv, dar nu fara emotii. Numarul 1 WTA a fost nevoita sa revina de la 15-30, a gestionat bine momentele importante, fiind ajutata si de serviciu.Un game de moral pentru jucatoarea noastra, care este incurajata frenetic de publicul din Sala Polivalenta

1:6 Viktorija Golubic isi adjudeca setul secund dupa 33 de minute de joc. Elvetianca a surprins-o pe Halep cu agresivitatea jocului său, a lovit variat si nu i-a lasat nicio sansa liderului mondial. Simona a salvat doua mingi de set, dar elvetianca nu a renuntat la lupta si a avut castig de cauza in cele din urma. Este nevoie de set decisiv pentru a fi stabilita invingatoarea, un scenariu care nu parea a fi de luat in calcul pentru aceasta partida.

1:5 Simona comite prima dubla greseala din acest meci (30-30). Golubic continua sa fie agresiva, vine la fileu si finalizeaza cu voleul (30-40). Minge de break pentru Golubic, care nu ezita si isi trece in cont un nou game. Halep nu se mai regaseste in aceste momente.

1:4 Golubic confirma perioada foarte buna. Reuseste un game alb si pe propriul serviciu si capata din ce in ce mai multa incredere. In ciuda locului din clasament, Viktorija arata un joc extrem de variat si o pune in dificultate pe jucatoarea noastra.

1:3 O scadere inexplicabila in jocul Simonei Halep, care ii permite adversarei sa faca break-ul. Game castigat la zero de elvetianca.

1:2 Golubic reuseste cu dificultate sa-si faca serviciul, fiind nevoita sa salveze si o minge de break.

1:1 Halep este impecabila la serviciu. Restabileste egalitatea dupa un game alb, in care a reusit si doi asi.

0:1 Setul al doilea a inceput cu Golubic la serviciu. Elvetianca pune capat seriei castigatoare a liderului mondial, dupa un game castigat la 30.

6:3 Simona castiga cel de-al cincilea game consecutiv si inchide primul set superb, cu un as.De 40de minute a avut nevoie Halep pentru a-si adjudeca primul act al disputei cu numarul 115 WTA.

5:3 Simona profita de greselile adversarei si se distanteaza rapid pe tabela. Halep returneaza pe linie si are trei mingi de break. Mingea trimisa de Golubic se opreste in banda fileului, iar game-ul ii revine la zero jucatoarei noastre.

4:3 Jucatoarea noastra preia pentru prima data conducerea in acest meci, dupa ce i-a permis adversarei sa revina de la 15-40 si sa egaleze. Liderul mondial a punctat inca o data superb, cu o lovitura in lung de linie, apoi a finalizat cu un as.

3:3 O noua dubla greseala a elvetiencei, egalitate (40-40). Golubic greseste cu forehandul si trimite in afara terenului. Halep are prima minge de break, insa adversara sa sta bine pe picioare si reuseste inca o lovitura la care Halep nu are raspuns (40-40). Jucatoarea noastra ajunge la o scurta a adversarei, o paseaza superb si isi procura inca o minge de break.Game-ul ii revine in cele din urma Simonei.

2:3 Halep raspunde cu o replica pe masura. Liderul mondial se impune la zero pe propriul serviciu, iar fiecare lovitura a sa este intampinata cu aplauze de publicul din Sala Polivalenta.

1:3 Simona inca nu gaseste cheia pentru a o destabiliza pe Golubic. Elvetianca este sigura la serviciu si reuseste un game alb.

1:2 Serviciu castigator al Simonei, insa apoi ia la tinta fileul (30-15). Liderul mondial deschide bine terenul si loveste decisiv in cross, cu reverul (40-15).Multa mai convingatoare, Halep isi trece in cont primul game din aceasta confruntare.

0:2 Simona este ajutata de banda fileului: 15-15. Golubic trimite cu reverul in cross, iar Halep nu mai poate returna (15-30). Prima dubla greseala a partidei se duce in contul elvetiencei. (30-30). Simona inca nu pare conectata la meci, se face 2-0 pentru Golubic.

0:1 Meciul a inceput cu Simona Halep la serviciu. Simona pune prea multa forta intr-o lovitura, iar primul punct ii revine elvetiencei. Se face rapid 0-40. Simona ataca bine cu forehand-ul, iar Golubic trimite in fileu: 15-40. Viktorija rezista bine in defensiva si isi adjudeca game-ul de debut al partidei.

Halep si Golubic se află la încălzire, iar partida va începe în scurt timp.

Celelalte două mesaje au fost: "Cluj Napoca, Orașul European al Sportului 2018" și "Sărbătorim împreună 100 de ani de la Marea Unire.

La una dintre "peluze" a fost afișată o imagine cu cele patru jucătoare ale echipei de Fed Cup, cu textul "Clujul susține naționala României!".

Cei peste 9.000 de specatori prezenţi în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca au afișat mai multe mesaje pe fundalul tricolorului României, format din cartoane în culorile roşu, galben şi albastru.

Suporterii au creat o atmosfera impresionantă în timpul intonării imnului național al României, afișând și o coregrafie 3D.

Se intonează imnurile celor două țări. Întreaga sală cânta "Deșteaptă-te române".

Sunt prezentate jucătoarele celor două echipe.

A început ceremonia de deschidere de la "Sala Polivalentă" din Cluj-Napoca.

În Sala Polivalentă poate fi vazută și Ioana Bran, Ministrul Tineretului şi Sportului. De asemenea, Dan Petrescu (antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj) și-a anunțat prezența la evenimentul din FedCup.

Înaintea plecării spre Elveţia, acolo unde locuieşte familia sa, Ionuț Lupescu s-a oprit la Cluj-Napoca pentru a susține echipa de FedCup a României. Fostul candidat la preşedinţia FRF va urmări din tribune meciurile de astăzi: Halep vs Golubic și Begu vs Bacsinszky.

Simona Halep (1 WTA) și Viktorija Golubic (115 WTA) vor deschide confruntarea dintre România și Elveția, contând pentru play-off-ul Grupei Mondiale a FedCup. Meciul se va disputa în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, de ora 13:00, putând fi urmărit în direct pe Digi Sport, Telekom Sport și LiveText pe HotNews.ro.

Halep și Viktorija Golubic nu s-au mai întâlnit până acum în circuit.

Simona Halep va disputa prima partidă pentru echipa de FedCup a României după o pauză de un an. În luna aprilie a anului trecut, liderul mondial a evoluat în duelul cu Marea Britanie (scor 3-2), din cadrul barajului de menținere în Grupa II Mondială a FedCup. La simplu, Halep le-a învins pe Heather Watson (scor 6-4, 6-1) și pe Johanna Konta (scor 6-1, 6-3). Simona a jucat și la dublu, alături de Monica Niculescu, însă jucătoarele noastre au fost învinse de cuplul Jocelyn Rae/Laura Robson (scor 3-6, 6-1, 8-10).

Va fi prima partidă a Simonei Halep după aproape o lună și prima pe zgură după finala cu Jelena Ostapenko de la Roland Garros 2017.

Ultima înfrângere a Simonei Halep în fața unei jucătoare din afara TOP 100 WTA datează din luna august a anului trecut: a fost eliminată de Maria Sharapova (146 WTA) în primul tur de la US Open, scor 6-4, 4-6, 6-3. Precedenta înfrângere de acest gen a avut loc în februarie 2016, în fața rusoaicei Elena Vesnina (118 WTA), în turul al doilea de la Doha (scor 6-7(1), 6-4, 6-1).

Bilanțul Simonei Halep la FedCup:

Simplu:

Victorii/ Înfrângeri: 14-5

Victorii/ Înfrângeri pe zgură: 4-2

Victorii/ Înfrângeri pe hard: 10-3

Dublu:

Victorii/ Înfrângeri: 2/4

Victorii/ Înfrângeri pe zgură: 0-1

Victorii/ Înfrângeri pe hard: 2-3

Sala Polivalentă se anunță a fi arhiplină la ora meciurilor. În plus, Federația Română de Tenis pregătește o coregrafie specială, o premieră mondială la un meci de tenis.

Echipa României: Simona Halep (1 la simplu, 77 la dublu ), Sorana Cîrstea (34 la simplu, 153 la dublu), Irina Begu (38 la simplu, 25 la dublu) și Mihaela Buzărnescu (40 la simplu, 65 la dublu) au fost convocate de căpitanul nejucător Florin Segărceanu şi de antrenoarea Alina Tecşor.

Echipa Elveției: Timea Bacsinszky (46 la simplu, 136 la dublu), Viktorija Golubic (115 la simplu, 71 la dublu), Jil Teichmann (135 la simplu, 209 la dublu), Patty Schnyder (149 la simplu). În vârstă de 39 de ani, Schnyder revine după o pauză de şapte ani în echipa de Fed Cup a Elveţiei.

Partida se desfăşoară după sistemul cel mai bun din cinci meciuri: primele două meciuri de simplu în ziua de sâmbătă (21 aprilie), urmând ca duminică (22 aprilie) să se dispute celelalte două meciuri de simplu şi meciul de dublu.

România vs Elveția se va disputa în zilele de 21 și 22 aprilie, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Echipa care câştigă această întâlnire va juca din sezonul viitor în prima Grupă Mondială a FedCup by BNP Paribas.