Sorana Cîrstea, locul 33 WTA şi cap de serie numărul 32, a ratat calificarea în turul al treilea al Miami Open, după ce a fost învinsă, joi, cu 7-5, 6-2, de Su-Wei Hsieh din Taiwan, locul 61 WTA, potrivit news.

HotNews.roFoto: Hotnews

Direct acceptată în manşa a doua, Cîrstea a condus cu 5-2, dar apoi a pierdut şapte ghemuri la rând. În cele din urmă, ea s-a înclinat după un meci care a durat o oră şi 22 de minute.

Premiul pentru turul al doilea este de 25,465 de dolari şi 35 de puncte WTA.

Din cele cinci jucătoare române prezente pe tabloul principal de la Miami, doar Simona Halep şi Monica Niculescu vor evolua în turul al treilea. Mihaela Buzărnescu şi Irina-Camelia Begu au fost eliminate în primul tur.

Halep va da piept în manşa a treia cu poloneza Agnieszka Radwanslka, locul 32 WTA şi cap de serie numărul 30, care a trecut, cu 6-3, 7-6 (4), de belgianca Alison Van Uytvanck, locul 51 WTA, într-o oră şi 49 de minute. Scorul întâlnirilor directe Halep - Radwanska este de 5-5.

La rândul ei, Niculescu, locul 70 WTA, venită din calificări, va juca împotriva americancei Sloane Stephens, locul 12 WTA şi cap de serie numărul 13, care a învins-o, cu 6-1, 6-3, pe australianca Ajla Tomljanovic, locul 90 WTA, beneficiară a unul wild card, în 73 de minute. Stephens conduce cu 2-1 în partidele jucate cu Niculescu.