Orlane Kanor, inter stânga de origine franceză, a semnat, luni, un contract valabil începând din sezonul următor cu Rapid București. Sportiva este campioană mondială la handbal feminin în 2017 și europeană în 2018.

HotNews.roFoto: Hotnews

Interul stânga francez, în vârstă de 24 de ani, a debutat la echipa naţională în 2017, la Campionatul Mondial din Germania, unde a obţinut medalia de aur.

Este de asemenea vicecampioană mondială în 2021, la ediţia desfăşurată în Spania.

În 2018 a câştigat medalia de aur la Campionatul European organizat în Franţa, iar în 2020 a obţinut medalia de argint la ediţia găzduită de Danemarca.

Din 2016 evoluează pentru clubul francez Metz Handball cu care a câştigat de 3 ori Campionatul Franţei (2017, 2018 şi 2019) şi de 2 ori Cupa Franţei (2017 şi 2019).

În 2019 a jucat cu Metz Final-Four-ul Ligii Campionilor, iar în 2020 a încheiat turneul ca sfertfinalistă, înainte de încetarea competiţiei din cauza pandemiei, scrie News.ro.