CSM Focşani s-a calificat, duminică, în turul 3 al European Cup la handbal masculin, după ce a învins formaţia Handball Kaerjeng (Luxemburg), scor 33-26 (18-10), şi în manşa retur din turul secund al competiţiei.

HandbalFoto: EHF

În tur, CSM Focşani s-a impus cu scorul de 35-27 (18-14), iar cu 68-53 la general se califică în turul 3.

Ambele manşe s-au jucat pe terenul CSM, conform înţelegerii dintre cele două cluburi.

Tragerea la sorţi pentru meciurile din turul 3 va avea loc luni, la Viena, informează News.ro.