În urmă cu 40 de ani , ”stejarii” se luptau de la egal la egal cu granzii rugbyului mondial și, mai mult decât atât, dădeau de pământ cu ei. Naționala Franței a avut parte de o amintire deloc plăcută pe Giulești, acolo unde a suferit una dintre cele mai severe infrangeri. România a învins, 15-0, punctele victoriei istorice fiind înscrise de Pompilie Borș (eseu) și Ion Constantin (o transformare și trei penalități).

Program de meci 1980Foto: Federația Română de Rugby

În 2020, pentru a-i omagia pe cei care au scris istorie pentru sportul cu balonul oval de la noi, Federația Română de Rugby a organizat o întâlnire a echipei de atunci.

Marcatorul eseului contra Franței, Pompilie Borș, acum vicepreședinte al FRR, își amintește cu emoție toate fazele meciului jucat pe stadionul Giulești:

”Dorința noastră a fost să batem Franța pentru că la vremea respectivă era cea mai bună din Europa. Ei au venit cu gândul să câștige meciul, dar munca și voința noastră au fost imense, am zis că trebuie să facem ceva frumos și pentru noi și pentru publicul care era pe Giulești, era stadionul arhiplin. Țin minte că președintele Federației Franceze de atunci la conferința de presă a spus că într-adevăr echipa Franței a fost înfrântă, dar niciodată într-un asemenea mod cum am făcut-o noi atunci. A fost o muncă de echipă, eram uniți, după meci stăteam toți cu lacrimi în ochi și nu ne vedea să credem că am bătut Franța. În acel moment, la cald, nu am realizat ce înseamnă acea victorie, după care au început să ni se deschidă uși, am fost invitați la masa bogaților, au început să ne caute echipele britanice, apoi a urmat turneul din Noua Zeelandă. Prin munca pe care am depus-o am făcut ca România să fie văzută bine în Europa” – Pompilie Borș, marcatorul eseului în meciul cu Franța, din 1980.

Mircea Paraschiv, căpitanul de atunci al ”stejarilor”, a povestit cum a trăit victoria istorică împotriva Franței: ”Ziua meciului a fost o zi frumoasă, cu soare, extraordinară, ne-am antrenat la Snagov, într-o atmosferă foarte bună și chiar dacă condițiile nu erau extraordinare la acel moment, dar nu asta e important, ci ceea ce am realizat atunci, cu acele antrenamente. Noi am crezut de când am intrat pe teren în victoria noastră, asta a fost dorința tuturor, să batem Franța. După meci a fost o atmosferă extraordinară, și pe parcursul meciului, am fost încurajați tot timpul, erau undeva peste 15.000 de spectatori. La final, oameni pe care nu-i cunoșteam ne îmbrățișau, cei care ne cunoșteau plângeau de bucurie, familiile noastre erau alături de noi, momente de mare satisfacție pentru noi, personal, și pentru publicul din România. Dacă ar fi să transmit un mesaj generației actuale: nu risipiți trecutul pentru că pe acesta se construiește viitorul. Personal, eu am încredere în rugbyul românesc, chiar dacă acum trece prin momente mai grele, dar cred că va reveni, nu va muri, acest sport se potrivește românilor, este un joc în care noi ne putem exprima, ne arată exact felul poporului pe care îl reprezentăm”– Mircea Paraschiv, căpitanul ”stejarilor” în meciul cu Franța, din 1980.

Componența naționalei ”stejarilor” la 23 noiembrie 1980

15. Ion Simion, 14. Sorin Fuicu, 13. Gheorghe Vărzaru, 12. Ion Constantin, 11. Marian Aldea, 10. Dumitru Alexandru, 9. Mircea Paraschiv (căpitan) – 7 Enciu Stoica, 8. Pompiliu Borş, 6. Florică Murariu, 5. Gheorghe Caragea, 4. Gheorghe Dumitru, 3. Constantin Dinu, 2. Mircea Muntean, 1. Ion Bucan.