Cătălin Ștefănescu, campion național și balcanic la culturism în 2020, a avut parte de un sfârșit tragic. Acesta a fost găsit fără suflare într-un lac din Dâmbovița, în localitatea Lazuri. Se pare că sportivul de 30 de ani ar fi murit înecat în timp ce se afla la pescuit.

CulturistFoto: Zoonar GmbH / Alamy / Alamy / Profimedia

Cătălin Ștefănescu se afla la pescuit cu un prieten în ziua fatidică. Amicul culturistului a fost pentru scurt timp plecat din locul în care cei doi pescuiau, iar când a revenit l-a găsit înecat pe acesta, scrie targovistenews.ro.

Anchetatorii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a petrecut tragedia, iar ei iau în calcul inclusiv posibilitatea ca acestuia să i se făcut rău, mai ales că apa nu depășea un metru în perimetrul respectiv.

„Polițiștii au fost sesizați de administratorul unui lac cu privire la faptul că o persoană este decedată. În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, în vârstă de 30 de ani, în timp ce s-ar fi aflat la pescuit pe un lac din Lazuri, ar fi fost găsit înecat”.

Citește integral pe GSP.ro