Liverpool - Tottenham, meci contând pentru etapa a 36-a din campionatul Angliei, este programat, duminică, 5 mai, de la ora 18:30, pe Anfield, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Liverpool, ieşită din cursa pentru titlul de campioană, şi Tottenham, tot mai departe de poziţiile de Champions League, se întâlnesc într-un adevărat derby al dezamăgirilor acestui final de sezon, în etapa a 36-a din Premier League.

Liverpool este pe locul 3, cu 75 de puncte, la opt în spatele liderului Arsenal, care a jucat însă în această rundă, şi vine după o victorie, două rezultate de egalitate şi două înfrângeri înregistrate în ultimele cinci partide din campionat, iar în etapa precedentă a remizat pe terenul celor de la West Ham United, scor 2-2.

În acest interval, echipa lui Jurgen Klopp a fost eliminată în sferturile de finală din Europa League, după 0-3 acasă şi 1-0 în deplasare cu Atalanta, şi va rămâne cu un singur trofeu cucerit în acest sezon, EFL Cup (Cupa Ligii Angliei), după o finală cu Chelsea, scor 1-0 după prelungiri (Van Dijk 118), dar şi cu revenirea, după o absenţă de doar un an, în Liga Campionilor.

Liverpool este lider într-o ierarhie a meciurilor disputate acasă în actuala ediţie din Premier League, cu 42 de puncte acumulate după 13 succese, trei remize şi un eşec, iar cel mai bun marcator al „cormoranilor” în campionat este Mohamed Salah, cu 17 goluri.

Tottenham ocupă locul 5, cu 60 de puncte (mai are o restanţă de disputat), la şapte în urma celor de la Aston Villa, care sunt pe 4, şi vine după o victorie, un rezultat de egalitate şi trei înfrângeri înregistrate în ultimele cinci meciuri din Premier League, iar în cel mai recent dintre ele a cedat în deplasare cu Chelsea, scor 0-1.

Radu Drăguşin, internaţionalul român al lui Tottenham, a fost rezervă nefolosită în ultimele cinci partide ale echipei sale şi rămâne cu şase prezenţe în campionat, în care a adunat 229 de minute (a fost de două ori titular şi de tot atâtea ori integralist).

În meciurile disputate în deplasare în actualul sezon din Premier League, echipa lui Ange Postecoglou a bifat şase succese, şase remize şi cinci eşecuri, iar cel mai bun marcator al ei în campionat este Heung-Min Son, cu 16 goluri.

În meciul din tur, disputat pe 30 septembrie 2023, Tottenham s-a impus pe teren propriu în faţa celor de la Liverpool, scor 2-1, după golurile marcate de Son (36) şi Matip (90+6a), respectiv, Gakpo (45+4).

Superbet oferă cota 1,47 pentru pronosticul 1: victorie pentru gazde în meciul Liverpool - Tottenham.

Liverpool - Tottenham 1

Cotă 1,47


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol