CFR Cluj - Rapid, meci contând pentru etapa a 8-a a play-off-ului din campionatul României, este programat, duminică, 5 mai, de la ora 21:30, pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

CFR Cluj, foarte bine plasată în lupta pentru locurile de Conference League, şi Rapid, rămasă fără obiectiv în acest final de sezon, se întâlnesc într-una dintre cele mai interesante partide ale etapei a 8-a a play-off-ului din SuperLiga.

CFR Cluj este pe locul 2, cu 37 de puncte, tot atâtea câte are şi Universitatea Craiova şi cu două mai multe decât Farul, care a jucat deja în această rundă, şi a înregistrat trei victorii, un rezultat de egalitate şi trei înfrângeri în play-off, iar în etapa precedentă s-a impus acasă în faţa celor de la Sepsi, scor 2-1.

Aceasta a fost şi singura victorie a ardelenilor în meciurile disputate pe teren propriu în play-off, pe lângă două înfrângeri, 1-2 cu Universitatea Craiova şi 0-1 cu FCSB (în sezonul regulat au bifat 10 succese, patru remize şi un eşec), iar golgheterul echipei este Philip Otele, cu 14 reuşite în SuperLiga.

La meciul cu Rapid, pe banca tehnică a lui CFR Cluj va redebuta Dan Petrescu, revenit în ţară după o experienţă nereuşită în Coreea de Sud, la Jeonbuk: „Sunt şocat că ei nu au câştigat de şapte meciuri. Sunt sigur că vor veni foarte motivaţi la meciul cu noi. E un meci foarte greu. E presiune mare pe noi, iar Rapid nu are presiune şi va da totul”.

Rapid ocupă locul 6, cu 29 de puncte, la opt distanţă de poziţiile europene, şi vine după un rezultat de egalitate şi şase înfrângeri în play-off, iar în etapa precedentă a pierdut pe teren propriu, scor 1-2 cu Universitatea Craiova.

În deplasare, singurul punct din acest play-off a fost scos de Rapid după un egal cu FCSB, scor 2-2 (meciul s-a jucat pe Arena Naţională), pe lângă două înfrângeri, 1-2 cu Universitatea Craiova şi 1-3 cu Farul (în sezonul regulat giuleştenii au bifat cinci succese, opt remize şi două eşecuri pe terenuri străine), iar cel mai bun marcator al echipei este Albion Rrahmani, cu 17 goluri.

„CFR Cluj tot timpul a fost o echipă puternică. An de an a avut ca obiectiv prezenţa în Europa şi câştigarea campionatului. Ştim ce plusuri şi minusuri avem noi, ştim aceste lucruri şi despre ei. Totul depinde de ceea ce facem noi”, a spus Bogdan Lobonţ, antrenorul celor de la Rapid.

Rapid s-a impus în faţa lui CFR Cluj în ambele meciuri din sezonul regulat, 3-1 în tur, pe teren propriu (Rrahmani 5, 51, Petrila 71 / Deac 10), şi 1-0 în retur, în deplasare (Djokovic 9), dar ardelenii şi-au luat revanşa în prima partidă din play-off, chiar în Giuleşti, scor 4-1 (Bîrligea 4, 8, 36, Cr. Manea 45+1 / Rrahmani 81).

Superbet oferă cota 1,42 pentru pronosticul 1: victorie pentru gazde în meciul CFR Cluj - Rapid.

CFR Cluj - Rapid 1

Cotă 1,42


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol