Farul - CFR Cluj, meci contând pentru etapa a 29-a din campionatul României, este programat, sâmbătă, 2 martie, de la ora 20:00, pe Stadionul Central din Ovidiu, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Farul, încă nesigură de locul în play-off, şi CFR Cluj, care nu a renunţat la lupta pentru titlul de campioană, se întâlnesc într-una dintre cele mai echilibrate partide ale etapei a 29-a din SuperLiga.

Va fi şi un duel inedit între Gică Hagi şi Adrian Mutu, doi foşti mari fotbalişti ai României, cei mai buni marcatori din istoria echipei naţionale (fiecare a marcat 35 de goluri pentru „tricolori”), care au şi o relaţie specială, „Regele” fiind naşul de cununie al „Briliantului”, la prima căsătorie a acestuia, cu Alexandra Dinu.

Farul este pe locul 5, cu 41 de puncte, cu patru mai multe decât Sepsi, Hermannstadt şi UTA, aflate în afara poziţiilor de play-off, şi vine după o victorie, două rezultate de egalitate şi două înfrângeri înregistrate în ultimele cinci meciuri din campionat, iar în etapa precedentă a pierdut pe terenul celor de la U Cluj, scor 0-1.

În partidele disputate acasă în acest campionat, echipa lui Gică Hagi bifat cinci succese, şase remize şi trei eşecuri, iar golgheterul „marinarilor” este Ionuţ Larie, cu şapte reuşite în SuperLiga.

„Ne aşteaptă un meci cu o echipă foarte puternică. Mai avem două partide de disputat şi vedem ce facem ca să putem intra în play-off”, a declarat Gică Hagi.

CFR Cluj ocupă locul 3, cu 49 de puncte, la 12 distanţă de liderul FCSB şi la două în urma celor de la Rapid, şi vine după trei victorii, un egal şi o înfrângere bifate în ultimele cinci etape din campionat, iar în runda trecută a remizat în deplasare, scor 2-2 cu Oţelul Galaţi.

Echipa lui Adrian Mutu a înregistrat cinci succese, trei remize şi şase eşecuri în partidele disputate în deplasare în actuala stagiune din SuperLiga, iar cel mai bun marcator al ardelenilor este Philip Otele, cu 12 goluri în campionat.

„Practic, FCSB are prima şansă la titlul de campioană, e la multe puncte distanţă. Vom vedea, nu mă gândesc la FCSB, ci la noi. Trebuie să o luăm meci cu meci. Mergem la Constanţa să câştigăm. Ne aşteaptă un meci foarte greu cu farul, vor fi schimbări în echipă”, a declarat Adrian Mutu.

În meciul din tur, disputat pe 30 octombrie 2023, CFR Cluj s-a impus pe teren propriu în faţa celor de la Farul cu 3-1, după golurile marcate de Muhar (31, 64) şi Juricic (68), respectiv, Budescu (24).

Superbet oferă cota 1,38 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul Farul - CFR Cluj.

Farul - CFR Cluj


X2
Cotă

1,38

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol