Oţelul - CFR Cluj, meci contând pentru etapa a 28-a din campionatul României, este programat, marţi, 27 februarie, de la ora 21:00, la Galaţi, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Oţelul, mai aproape de locurile de baraj decât de cele de play-off, şi CFR Cluj, care nu renunţă la lupta pentru titlul de campioană, se întâlnesc într-una dintre cele mai interesante partide ale etapei a 28-a din SuperLiga.

Oţelul este pe locul 11, cu 32 de puncte, cu doar două peste poziţiile de baraj, ocupate de Poli Iaşi şi Voluntari, şi vine după o victorie, două rezultate de egalitate şi două înfrângeri în ultimele cinci meciuri din campionat, iar în etapa precedentă a remizat în deplasare cu Farul, scor 1-1.

Echipa antrenată de Dorinel Munteanu a câştigat o singură partidă din cele şase disputate în 2024 şi este una dintre cele mai eficiente echipe în deplasare, de unde s-a întors în acest campionat cu 20 puncte, faţă de doar 12 cucerite la Galaţi!

De altfel, pe teren propriu, Oţelul este cea mai slabă echipă din SuperLiga (doar Dinamo a mai acumulat 12 puncte acasă), cu două succese, şase remize şi cinci eşecuri, iar golgheterul ei este Alexandru Pop, cu 10 reuşite în acastă ediţie de campionat.

CFR Cluj ocupă locul 2, cu 48 de puncte, la 10 în urma liderului FCSB şi tot atâtea câte are şi Rapid, echipa de pe 3, şi vine după patru victorii şi o înfrângere în ultimele cinci etape din SuperLiga, iar în cea mai recentă rundă s-a impus acasă, în faţa lui Dinamo, scor 4-0.

Ardelenii au cel mai bun atac (50 de goluri marcate) şi a doua cea mai bună defensivă (26 de goluri primite, la fel ca Petrolul, doar FCSB a încasat mai puţine, 21) din SuperLiga, iar de la instalarea lui Adrian Mutu pe banca tehnică au obţinut patru victorii din cinci meciuri.

„De când am venit eu avem 13 goluri marcate, aproape trei pe meci. Avem atacul cel mai bun. Ne trebuie însă continuitate. La Galaţi vom avea meci greu, dar mergem să câştigăm, ca întotdeauna”, a declarat Adrian Mutu.

În partidele disputate în deplasare în acest campionat, CFR Cluj a înregistrat cinci succese, două remize şi şase eşecuri, iar cel mai bun marcator al echipei este Philip Otele, cu 11 goluri în SuperLiga.

În meciul din tur, disputat pe 23 octombrie 2023, CFR Cluj a remizat pe teren propriu cu Oţelul, scor 0-0.

Superbet oferă cota 1,18 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul Oţelul - CFR Cluj.

Oţelul - CFR Cluj
X2
Cotă
1,18

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol