Dinamo - U Cluj, meci contând pentru etapa a 19-a din campionatul României, este programat, luni, 12 decembrie, de la ora 20:45, pe Stadionul Arcul de Triumf din Bucureşti, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Dinamo, cu un parcurs de coşmar până acum, fiind aproape de o nouă retrogradare, are o misiune dificilă în faţa celor de la U Cluj, aflaţi în luptă pentru poziţiile de play-off, în meciul care încheie etapa a 19-a din SuperLiga.

Dinamo este pe locul 15, cu 10 puncte, la o distanţă semnificativă atât de locurile de baraj, cât şi, mai ales, de cele salvatoare, şi a acumulat doar trei puncte în ultimele 12 partide din campionat (vine după o serie de patru înfrângeri consecutive), iar în etapa precedentă a pierdut pe terenul celor de la Sepsi, scor 1-2.

La mijlocul săptămânii, echipa antrenată de croatul Zeljko Kopic, instalat recent în locul lui Ovidiu Burcă, a ratat calificarea în sferturile de finală din Cupa României, după 3-3 acasă cu Oţelul Galaţi, remiză în urma căreia a terminat doar pe locul 4 în Grupa C, cu trei egaluri din tot atâtea meciuri.

Dinamo este cea mai slabă echipă din campionat şi pe teren propriu, unde a bifat un succes, trei rezultate de egalitate şi cinci eşecuri, iar cel mai bun marcator al „câinilor roşii” este Goncalo Gregorio, cu patru goluri în SuperLiga.

U Cluj are 26 de puncte şi vrea să rămână în zona locurilor de play-off, mai ales că vine după trei victorii, un rezultat de egalitate şi o înfrângere în ultimele cinci partide din SuperLiga, iar în etapa precedentă s-a impus pe teren propriu în faţa celor de la FCU 1948 Craiova, scor 2-1.

Mai mult, echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău s-a calificat la mijlocul săptămânii trecute în sferturile de finală din Cupa României, după ce s-a impus în deplasare, cu Botoşani, scor 4-0, şi a terminat pe locul 1 în Grupa B (va juca, acasă, cu Hermannstadt, iar dacă se va impune, va juca în semifinale, în deplasare, cu învingătoarea meciului Universitatea Craiova - Oţelul Galaţi).

U Cluj este, alături de Oţelul Galaţi, una dintre cele două echipe neînvinse în acest sezon în deplasare, acolo unde a înregistrat patru victorii şi cinci remize, golgheterul „şepcilor roşii” fiind Dan Nistor, cu opt reuşite în campionat.

În meciul din tur, disputat pe 5 august, în etapa a 4-a, U Cluj şi Dinamo au remizat la Mediaş, scor 1-1, după golurile marcate de D. Popa (51), respectiv, Politic (15).

Superbet oferă cota 1,35 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul Dinamo - U Cluj.

Dinamo - U Cluj

X2
Cotă
1,35

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol