Rapid - CFR Cluj, meci contând pentru etapa a 3-a a Grupei B din Cupa României, este programat, miercuri, 6 decembrie, de la ora 19:00, pe Stadionul Giuleşti, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Rapid (4 puncte) şi CFR Cluj (4 puncte) se întâlnesc într-un meci decisiv pentru calificarea în sferturile de finală din Cupa României, dintr-o grupă din care mai fac parte U Cluj (4 puncte), Alexandria (3 puncte), Steaua (1 puncte) şi Botoşani (0 puncte).

Rapid a acumulat 4 puncte după o victorie, 3-1 în deplasare cu Botoşani, şi un rezultat de egalitate, 0-0 în Ghencea cu Steaua, şi este obligată să câştige meciul cu CFR Cluj pentru a accede în fazele eliminatorii din Cupa României (se califică dacă va învinge, indiferent de rezultatele celorlalte două partide din grupă; cu un egal va sta la mâna rezultatelor, iar cu o înfrângere este în afara competiţiei).

Echipa antrenată de Cristiano Bergodi este pe locul 4 în SuperLiga, la şase puncte distanţă de liderul FCSB, dar nu a mai câştigat de trei etape, 0-0 cu Sepsi (d), 2-3 cu U Cluj (a) şi 0-0 cu Botoşani (a).

„Fără un atacant adevărat e greu! Efortul nostru mental şi fizic trebuie să se concentreze pe meciul cu CFR Cluj, din Cupa României. Clar nu mai suntem echipa care eram acum câteva luni, asta din mai multe motive pe care nu le pot spune”, a declarat Cristiano Bergodi.

CFR Cluj are tot 4 puncte, după o victorie, 3-1 cu Alexandria (d) şi un egal, 1-1 cu U Cluj (d), şi are nevoie, de asemenea, de un succes contra celor de la Rapid pentru a fi sigură de calificarea în optimile de finală ale Cupei României (victoria îi garantează accesul în fazele următoare, cu o remiză va depinde de celelalte rezultate, iar un eşec ar fi sinonim cu eliminarea din competiţie).

În SuperLiga, echipa antrenată de Andrea Mandorlini ocupă locul 2, la cinci puncte distanţă de liderul FCSB, dar n-a mai câştigat de patru etape (două egaluri şi două eşecuri), motiv pentru care tehnicianul italian este aproape de demitere!

„Le transmit antrenorului şi băieţilor că obiectivul este să câştige următoarele patru meciuri (n.r. - unul în cupă şi trei în campionat). Nu egaluri, nu mai vorbesc de înfrângeri! În cazul în care nu vom avea patru victorii, va fi revoluţie la CFR Cluj”, a transmis patronul ardelenilor, Ioan Varga.

Cele două echipe s-au întâlnit ultima dată în etapa a 10-a din SuperLiga, pe 25 septembrie 2023, în Giuleşti, când Rapid s-a impus în faţa celor de la CFR Cluj cu 3-1, după golurile marcate de Rrahmani (5, 51) şi Petrila (71), respectiv, Deac (10).

Superbet oferă cota 1,40 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate în meciul Rapid - CFR Cluj.

Rapid - CFR Cluj 1X

Cotă 1,40


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol