Cehia - Moldova, meci contând pentru Grupa E din preliminariile pentru Campionatul European din Germania, este programat, luni, 20 noiembrie, de la ora 21:45, pe Andruv Stadion din Olomouc, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 2 şi Prima Sport 3.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Moldova a ajuns să joace, pentru prima oară în istoria sa, un ultim meci decisiv pentru calificarea la un turneu final, fiind însă obligată să se impună în deplasarea din Cehia pentru a fi prezentă la Euro 2024.

Din Grupa C, pe lângă Cehia, cu 12 puncte (şapte meciuri) şi Moldova, cu 10 puncte (şapte meciuri), mai fac parte Albania, cu 14 puncte (şapte meciuri), Polonia, cu 11 puncte (opt meciuri) şi Insulele Feroe, cu un punct (şapte meciuri), în condiţiile în care primele două clasate se califică la turneul final din Germania.

Cehia este pe locul 2 în grupă, cu 12 puncte, la două puncte în urma Albaniei (deja calificată), dar cu un punct peste Polonia, care a terminat meciurile, şi cu două puncte peste Moldova, astfel că un rezultat de egalitate i-ar fi suficient pentru calificare (poate termina pe locul 1 cu o victorie, cu condiţia ca Albania să piardă acasă cu Insulele Feroe).

Selecţionata lui Jaroslav Silhavy vine după un egal cu Polonia, scor 1-1, obţinut în deplasare, rezultat în urma căruia şi-a scos din cursa calificării una dintre contracandidate.

Moldova este pe locul 4, cu 10 puncte, dar stă la mâna ei pentru a obţine în premieră calificarea la un turneul final (are nevoie de victorie în deplasare cu Cehia).

Selecţionata lui Serghei Cleşcenco (un fost atacant care a jucat, printre altele, pentru Zimbru Chişinău, Go Ahead Eagles, Zenit St. Petersburg şi Maccabi Haifa) a avut una dintre cele mai reuşite campanii din istorie, cu victorie şi egal în faţa Poloniei (3-2 pe teren propriu şi 1-1 în deplasare), plus remize cu Cehia (0-0 acasă) şi Albania (1-1 pe teren propriu).

Din lot fac parte mai mulţi fotbalişti care evoluează în România: Vadim Raţă (Voluntari), Vitalie Damaşcan (Sepsi), Dorian Răilean, Maxim Cojocaru, Victor Bogaciuc (toţi de la Chindia) şi Serafim Cojocari (Unirea Slobozia), dar vedeta echipei este Ion Nicolaescu, de la Heerenveen (Olanda).

În meciul din tur, disputat pe 27 martie 2023 la Chişinău, Moldova şi Cehia au terminat la egalitate, scor 0-0.

Echipe probabile

Cehia: Stanek - Zima, Brabec, Holes - Coufal, Sadliek, Soucek, Doudera - Provod - Cvancara, Hlozek.

Moldova: Răilean - Posmac, Baboglo, Crăciun - Cojocaru, Raţă, Moţpan, Reabciuk - Caimacov, Nicolaescu, Postolachi.

Superbet oferă cota 1,85 pentru pronosticul Total Goluri Peste 2,5: cel puţin trei goluri marcate, indiferent de scor, în meciul Cehia - Moldova.

Cehia - Moldova


Peste 2,5 goluri
Cotă

1,85

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol