Serbia - Bulgaria, meci contând pentru Grupa G din preliminariile pentru Campionatul European din Germania, este programat, duminică, 19 noiembrie, de la ora 16:00, pe Gradski Stadion din Leskovac, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 3 şi Prima Sport 3.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Unul dintre puţinele meciuri cu miză ale zilei este cel în care Serbia are nevoie de măcar un rezultat de egalitate, pe teren propriu, cu Bulgaria pentru a se califica la Euro 2024.

Din Grupa G, pe lângă Serbia, cu 13 puncte (şapte meciuri), şi Bulgaria, cu trei puncte (şapte meciuri), mai fac parte Ungaria, cu 15 puncte (şapte meciuri), Muntenegru, cu 11 puncte (şapte meciuri) şi Lituania, cu şase puncte (opt meciuri), în condiţiile în care primele două clasate se califică la turneul final al CE 2024.

Serbia este pe locul 2 în grupă, cu 13 puncte, cu două puncte mai multe decât a treia clasată, Muntenegru, care va juca ultimul meci pe terenul liderului Ungaria, care are 15 puncte şi este deja calificată la turneul final al Campionatului European din Germania.

Selecţionata lui Dragan Stojkovic are nevoie de o remiză în partida cu Bulgaria, deoarece la o eventualitate egalitate de puncte cu Muntenegru este avantajată de meciurile directe (2-0 în deplasare şi 3-1 acasă), şi se poate califica şi dacă pierde, cu condiţia ca rivala să nu se impună la Budapesta (Serbia poate câştiga grupa dacă o învinge pe Bulgaria, iar Ungaria pierde acasă cu Muntenegru).

Serbia a jucat ultima partidă, miercuri, 0-1 în deplasare cu Belgia (amical), iar cele două înfrângeri din grupă le-a suferit în „dubla” cu Ungaria (1-2 acasă şi tot 1-2 în deplasare).

Bulgaria este ultima în grupă, cu doar trei puncte acumulate, fără nici o victorie, iar miercuri a remizat acasă cu Ungaria, scor 2-2, fiind egalată în prelungiri, după ce şi-a marcat un autogol.

A fost primul meci al noului selecţioner, Ilian Iliev (un fost internaţional bulgar, cu 34 de selecţii, care a jucat, ca mijlocaş ofensiv, pentru Benfica, Bursaspor, AEK Atena, Maritimo şi Salgueiros), după ce sârbul Mladen Krstajic a fost demis pentru "rezultate nesatisfăcătoare”.

În meciul din tur, disputat pe 20 iunie 2023, Bulgaria şi Serbia au remizat la Razgrad, scor 1-1, după golurile marcate de Despodov (47), respectiv, Lazovic (90+6).

Echipe probabile

Serbia: Rajkovic - Gudelj, Veljkovic, Pavlovic - Radonjic, Maksimovic, Grujic, Mladenovic - Samardzic, Djuricic - Vlahovic.

Bulgaria: Naumov - Popov, Petkov, Antov, Nedyalkov - Krastev, Chochev, Gruev - Despodov, Minchev, Delev.

Superbet oferă cota 1,22 pentru pronosticul 1: victorie pentru gazde în meciul Serbia - Bulgaria.

Serbia - Bulgaria 1

Cotă 1,22


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol