Kosovo - Israel, meci contând pentru Grupa I din preliminariile pentru Campionatul European din Germania, este programat, duminică, 12 noiembrie, de la ora 21:45, pe Stadiumi Fadil Vokrri din Pristina, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 2 şi Prima Sport 2.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Kosovo, cu şanse infime de calificare, şi Israel, aflată în lupta pentru unul din primele două locuri, se întâlnesc într-un meci restant al Grupei I din preliminariile pentru Euro 2024, amânat din cauza izbucnirii conflictului din Orientul Mijlociu.

Din Grupa I, pe lângă Kosovo, cu şapte puncte (şapte meciuri), şi Israel, cu 11 puncte (şase meciuri), mai fac parte România, cu 16 puncte (opt meciuri), Elveţia, cu 15 puncte (şapte meciuri), Belarus, cu şase puncte (opt meciuri), şi Andorra, cu două puncte (opt meciuri), în condiţiile în care primele două clasate se califică la turneul final al CE 2024.

Kosovo este pe locul 4 în Grupa I, cu şapte puncte acumulate din tot atâtea meciuri, şi doar un joc extrem de favorabil al rezultatelor i-ar mai aduce calificarea (prima condiţie este să câştige cele trei partide rămase de disputat, cu Israel acasă, cu Elveţia în deplasare şi cu Belarus, acasă).

Kosovo are cinci remize consecutive pe teren propriu şi n-a mai câştigat un meci de mai bine de un an, de la un 5-1 cu Cipru în Liga Naţiunilor (27 septembrie 2022).

Deoarece meciul cu Israel nu se dispută la o dată FIFA, Kosovo nu va conta pe vedetele Amir Rrahmani (Napoli) şi Edon Zhegrova (Lille), care n-au primit acceptul cluburilor pentru a onora convocarea, astfel că selecţionerul Primoz Gliha a convocat nu mai puţin de cinci fotbalişti din campionatul intern.

Din lot fac parte însă, printre alţii, golgheterul Vedad Muriqi, de la Mallorca, Milot Rashica de la Beşiktaş, Mergim Vojvoda de la Torino şi Ermal Krasniqi de la CFR Cluj.

Israel este pe locul 3, cu 11 puncte, la cinci distanţă de liderul România, care are însă două meciuri în plus disputate, şi la patru puncte în urma Elveţiei, care a jucat o partidă mai mult, fiind încă la mâna ei pentru a obţine calificarea la turneul final al Campionatului European din Germania.

Totuşi, în deplasare, Israel a câştigat doar cu Belarus, pe teren neutru, scor 2-1 după ce a fost condusă şi a revenit cu două goluri marcate în minutele 85 şi 90+1!

Selecţionerul Alon Hazan a convocat 31 de jucători, în condiţiile în care Israel va avea de jucat de patru ori în doar nouă zile: pe 12 noiembrie cu Kosovo (în deplasare), pe 15 noiembrie cu Elveţia (Felcsut, Ungaria), pe 18 noiembrie cu România (Felcsut, Ungaria) şi pe 21 noiembrie cu Andorra (în deplasare).

Marea noutate este revenirea vedetei Eran Zahavi (36 de ani), atacantul lui Maccabi Tel Aviv şi cel mai bun marcator din istoria naţionalei isareliene (33 de goluri în 70 de selecţii).

Echipe probabile

Kosovo: Muric - Hadergjonaj, Aliti, Dellova, Hajrizi, Vojvoda - Muslija, Zyba, Loshaj - Rashica, Muriqi.

Israel: Dan Peretz - Dasa, Miguel Vitor, Lemkin, Revivo - Jehezkel, Kanichowsky, Dor Peretz - Gloukh, Weissman, Zahavi.

Superbet oferă cota 1,42 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru gazde în meciul Kosovo - Israel.

Kosovo - Israel
X2
Cotă
1,42

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol