Spania - Scoţia, meci contând pentru Grupa A din preliminariile pentru Campionatul European din Germania, este programat, joi, 12 octombrie, de la ora 21:45, pe Estadio de La Cartuja din Sevilla, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 2 şi Prima Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Spania şi Scoţia, primele două clasate şi favorite la calificare, se întâlnesc într-un meci care ar putea decide ordinea finală a clasamentului în Grupa A.

Din Grupa A, pe lângă Scoţia, cu 15 puncte (cinci meciuri) şi Spania, cu nouă puncte (patru meciuri), mai fac parte Norvegia, cu şapte puncte (cinci meciuri), Georgia, cu patru puncte (cinci meciuri), şi Cipru, fără niciun punct (cinci meciuri), în condiţiile în care primele două clasate se califică la turneul final al CE 2024.

Spania este pe locul 2, cu nouă puncte după patru meciuri, şi în afară de meciul pierdut cu Scoţia, în deplasare, scor 0-2, le-a câştigat pe celelalte trei, în care a marcat nu mai puţin de 16 goluri: 3-0 cu Norvegia (a), 7-1 cu Georgia (d) şi 6-0 cu Cipru (a).

Cei mai buni marcatori ai selecţionatei lui Luis de la Fuente sunt Joselu şi Alvaro Morata, fiecare cu câte trei goluri în aceasta campanie de calificare.

În vară, Spania a câştigat turneul final din Nations League, după 2-1 în semifinale cu Italia şi 0-0 după 90 şi, respectiv, 120 de minute, 5-4 după executarea loviturilor de departajare în finala cu Croaţia.

De menţionat că Spania nu a mai pierdut acasă în preliminariile pentru un Campionat European din 2003, de la un 0-1 cu Grecia (de atunci a mai jucat 24 de meciuri, toate câştigate!).

Scoţia are victorii pe linie (alături de Portugalia şi Franţa, este una dintre cele doar trei echipe cu punctaj maxim) şi ocupă locul 1, cu 15 puncte acumulate în cinci meciuri, iar partida precedentă s-a impus în Cipru, scor 3-0 (a mai jucat apoi un meci amical cu Anglia, pe teren propriu, scor 1-3).

De altfel, înainte de calificările pentru Euro 2024, selecţionata lui Steve Clarke a câştigat Grupa 1 din Liga B a Ligii Naţiunilor, din care au mai făcut parte Ucraina, Armenia şi Irlanda, reuşind promovarea în Liga A.

Altfel, Scott McTominay, mijlocaşul lui Manchester United, este golgheterul Scoţiei în preliminariile pentru Euro 2024, cu şase reuşite (la egalitate cu danezul Rasmus Hojlund; doar belgianul Romelu Lukaku are mai multe, opt).

Cele două echipe s-au întâlnit ultima oară în meciul tur din actualele preliminarii europene, pe 28 martie 2023, la Glasgow, când Scoţia a câştigat meciul cu Spania, scor 2-0, după o „dublă” a lui Scott McTominay, realizată în minutele 7 şi 51.

Echipe probabile

Spania: Unai Simon - Carvajal, Le Normand, Laporte, Balde - Merino, Gavi, Rodri - Ferran Torres, Morata, Oyarzabal.

Scoţia: Gunn - Porteous, Hendry, McKenna - Hickey, Gilmour, McGregor, Robertson - McTominay, McGinn - Adams.

Superbet oferă cota 1,25 pentru pronosticul 1: victorie pentru gazde în meciul Spania - Scoţia.

Spania - Scoţia 1

Cotă 1,25


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol