CFR Cluj - Petrolul, meci contând pentru etapa a 9-a din campionatul României, este programat, luni, 18 septembrie, de la ora 21:30, pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

CFR Cluj şi Petrolul încheie etapa a 9-a din SuperLiga cu un meci între două echipe care vor mai mult decât au obţinut în sezonul trecut: gazdele au ca obiectiv titlul, iar oaspeţii, accederea în play-off.

CFR Cluj are 16 puncte după şapte meciuri (cinci victorii, un egal, o înfrângere) şi o aşteaptă pe Petrolul după ce în etapa precedentă s-a impus cu 4-1 în partida din deplasare cu Voluntari (are trei succese consecutive, în care a marcat 11 goluri).

Ardelenii au ieşit din Europa, încă din turul al treilea preliminar din Conference League, astfel că se pot concentra de acum pe competiţiile interne, titlul de campioană fiind principalul obiectiv (au cinci campionate câştigate din ultimele şase).

În meciurile de pe teren propriu, CFR Cluj a înregistrat două succese şi un rezultat de egalitate (mai are o restanţă, acasă, cu Sepsi), iar cel mai bun marcator al echipei lui Andrea Mandorlini este Philip Otele, cu patru goluri în actuala stagiune din SuperLiga.

CFR Cluj l-a vândut în cele două săptămâni de întrerupere a campionatului pe atacantul Rangelo Janga, internaţional din Curacao şi golgheterul echipei în sezonul precedent, la Bnei Sakhnin, în Israel.

Petrolul ocupa un loc de play-off înaintea acestei etape, cu 13 puncte acumulate după opt etape, şi are o serie invincibilă de cinci meciuri, începută după plecarea lui Constantin Budescu la Farul (trei victorii şi două remize).

Echipa antrenată de Florin Pîrvu vine însă după un egal în campionat, 2-2 pe teren propriu cu Oţelul, al doilea consecutiv după cel cu Dinamo, 1-1 în Capitală.

Petrolul este neînvinsă până acum în deplasare, unde a bifat o victorie şi două rezultate de egalitate, iar golgheterul echipei este Jair, cu patru reuşite în această ediţie de campionat (în pauza competiţională prilejuită de meciurile echipelor naţionale l-a pierdut pe Christian Irobiso, vândut pentru 125.000 de euro la Al Ula, echipă din liga a treia a Arabiei Saudite).

În ediţia trecută de campionat, CFR Cluj s-a impus în ambele partide disputate cu Petrolul în sezonul regulat, 1-0 în tur, pe teren propriu, şi 5-2 în retur, în deplasare.

Superbet oferă cota 1,30 pentru pronosticul PsF1: gazdele să conducă la pauză sau să imună la final în meciul CFR Cluj - Petrolul.

CFR Cluj - Petrolul PsF1


Cotă


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol