CFR Cluj - Adana Demirspor, meci contând pentru prima manşă a turului al doilea din Conference League, este programat, joi, 27 iulie, de la ora 20:30, pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

CFR Cluj şi Adana Demirspor încep aventura europeană cu unul dintre cele mai tari meciuri din această fază a competiţiei.

CFR Cluj a terminat ultimul sezon din România pe locul 3, după cinci titluri consecutive, şi revine în Europa cu un nou antrenor, italianul Andrea Mandorlini, aflat la al doilea mandat şi instalat după plecarea lui Dan Petrescu.

CFR Cluj a început foarte bine noul campionat, cu două victorii, 2-0 pe teren propriu cu Poli Iaşi şi 3-1 în deplasare cu UTA Arad, deşi a pierdut patru titulari de drept în această vară, Simone Scuffet, Andrei Burcă, Nana Boateng şi Yuri Matias (au venit, în schimb, 12 fotbalişti, printre care Vasile Mogoş, Philip Otele, Panagiotis Tachtsidis şi Yevhen Konoplyanka).

„Sunt jucători care abia au venit şi au nevoie să se adapteze. Cu Adana va fi foarte greu, dar meciul cu UTA ne-a pregătit bine”, a declarat Andrea Mandorlini.

Anul trecut, CFR Cluj a fost eliminată în 16-imile de finală din Conference League, 0-1 în deplasare şi 0-0 acasă cu Lazio Roma, după ce a terminat pe locul 2 într-o grupă cu Sivasspor, Ballkani şi Slavia Praga.

Adana Demirspor a terminat pe locul 4 ediţia trecută a campinatului din Turcia, după Galatasaray, Fenerbahce şi Beşiktaş, dar înaintea lui Trabzonspor şi Istanbul Başakşehir, două echipe mult mai bine cotate.

Echipa este antrenată de fostul mare internaţional olandez Patrick Kulivert, aflat la prima aventură ca antrenor principal după ce a mai condus din această postură doar echipa naţională din Curacao, iar marea vedetă a grupării din sudul Turciei este portughezul Nani, ajuns însă la vârsta de 36 de ani.

Pentru Adana Demirspor (a nu se confunda cu Adanaspor, o echipă mult mai cunoscută la nivel internaţional), aceasta este prima prezenţă într-o competiție europeană, după ce a promovat în prima ligă în 2021, după o absenţă de 26 de ani!

Adana Demirspor a jucat două meciuri amicale în această vară, 5-0 cu Sucleia (liga a doua din Republica Moldova) şi 2-3 cu Manisa (liga a doua din Turcia).

Câştigătoarea „dublei” dintre CFR Cluj şi Adana Demirspor va juca în turul al treilea preliminar din Conference League cu învingătoarea duelului dintre Osijek (Croaţia) şi Zalaegerszeg (Ungaria).

Echipele probabile

CFR Cluj: Sava - Cr. Manea, Mogoş, Ajeti, Țîru, Camora - Filip, Muhar, Cvek - Jefte, Bîrligea.

Adana Demirspor: Ozbir - Cokcalis, Gravillon, Guler, Rodrigues - Sari, Stambouli, B. Ndiaye, Nani - C. Ndiaye, Belhanda.

Superbet oferă cota 1,57 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul CFR Cluj - Adana Demirspor.

CFR Cluj - Adana Demirspor
X2
Cotă
1,57

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol