Anglia U21 - Germania U21, meci contând pentru Grupa C a Campionatului European, este programat, miercuri, 28 iunie, de la ora 19:00, pe Adjarabet Arena din Batumi, şi va fi transmis în direct de TVR 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Campionatul European de tineret (under 21) se dispută în Georgia (Grupa A şi Grupa C) şi România (Grupa B şi Grupa D), iar echipele care se vor clasa pe locurile 1 şi 2 în fiecare grupă se vor califica în sferturile de finală ale competiţiei.

Anglia U21 este deja calificată, de pe primul loc, în sferturile de finală ale competiţiei, după ce a câştigat primele două meciuri din grupă, 2-0 cu Cehia U21 şi tot 2-0 cu Israel U21 (are şase puncte şi este urmată în clasament de Cehia U21 cu trei puncte, Germania U21 şi Israel U21, fiecare cu câte un punct).

Anglia U21 a ajuns la Euro 2023 după ce a câştigat o grupă preliminară din care au mai făcut parte Cehia U21, Slovenia U21, Kosovo U21, Albania U21 şi Andorra U21, în care a bifat opt victorii, un rezultat de egalitate şi o înfrângere.

Înainte de turneul final, echipa antrenată de Lee Carsley (un fost internaţional irlandez care jucat în Premier League pentru Derby County, Blackburn Rovers, Coventry City, Everton şi Birmingham City) a susţinut trei meciuri amicale, toate pe teren propriu, 4-0 cu Franţa U21, 1-2 cu Croţia U21 şi 0-2 cu Japonia U22 (echipă alcătuită din jucători mai mari cu un an).

Anglia U21 are în palmares două trofee la Campionatul European de tineret (1982 şi 1984) şi a mai ajuns o dată în finală (2009).

Germania U21, campioana en-titre, care a remizat cu Israel U21, scor 1-1, şi a pierdut cu Cehia U21, scor 1-2, este la un pas de eliminare şi depinde de jocul rezultatelor chiar şi în cazul unei victorii cu Anglia U21 (trebuie să câştige la măcar aceeaşi diferenţă de scor cu care Israel U21 trebuie să se impună în meciul cu Cehia U21).

Germania U21 s-a calificat la turneul final al Campionatului European după ce a câştigat o grupă din care au mai făcut parte Israel U21, Polonia U21, Ungaria U21, Letonia U21 şi San Marino U21, în care a înregistrat nouă victorii şi o înfrângere.

Înaintea Euro 2023, echipa antrenată de Antonio Di Salvo, un fost jucător german cu origini italiene care a prins şase meciuri la Bayern Munchen, a disputat un singur meci amical, 0-0 acasă cu România U21.

Germania U21 a câştigat de trei ori Campionatul European de tineret, ultima oară chiar la ediţia precedentă, din 2021 (1-0 în finală cu Portugalia U21), şi a mai ajuns de alte două ori în ultimul act al competiţiei.

Ultimul meci direct între cele două echipe a avut loc în 2022 şi a fost un amical în care Anglia U21 s-a impus cu Germania U21, scor 3-1.

Superbet oferă cota 1,65 pentru pronosticul GG: ambele echipe să marcheze în meciul Anglia U21 - Germania U21.

Anglia U21 - Germania U21 GG


Cotă 1,65


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol