Empoli - Roma, partida care încheie etapa a 6-a din campionatul Italiei, se joacă, luni, 12 septembrie, de la ora 21:45, în direct la Digi Sport 2 şi Prima Sport 2.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

Empoli este fără victorie după primele cinci etape din Serie A, în ciuda unui program accesibil, şi a strâns patru puncte doar din remize.

Toscanii au terminat stagiunea precedentă pe locul 14 din 20, fără emoţii legate de retrogradare, dar Aurelio Andreazzoli a fost înlocuit pe banca tehnică a echipei cu Paolo Zanetti, un fost jucător al „albaştrilor” care la capătul sezonului trecut a retrogradat în Serie B cu Venezia (locul 20).

Răzvan Marin, 26 de ani, este cea mai importantă achiziţie a lui Empoli în vară: internaţionalul român este împrumutat pentru un an, cu opţiune de transfer definitiv pentru şapte milioane de euro.

Din păcate, după ce a debutat la noua sa echipă ca titular, Răzvan Marin a pierdut primul „11”, iar în ultimele partide a intrat pe teren din postura de rezervă.

Roma a avut un start aproape perfect de sezon, cu trei victorii şi un egal pe terenul lui Juventus Torino, dar în ultimele două partide, ambele disputate în deplasare, a dezamăgit crunt, 0-4 cu Udinese în Serie A şi 1-2 cu Ludogoreţ în UEFA Europa League.

Culmea, înaintea celor două meciuri pierdute, Jose Mourinho a fost desemnat „antrenorul lunii august” în Italia, premiu acordat de un juriu compus din directorii ziarelor sportive.

„Prefer să spun că mai bine pierd o dată cu 0-4 decât să pierd de patru ori cu 0-1”, a spus antrenorul portughez după înfrângerea cu Udinese, iar după cea cu Ludogoreţ a spus: „Se pare că totul merge împotriva noastră”.

În sezonul 2021-2022, Roma a câştigat ambele meciuri cu Empoli, 2-0 în deplasare şi 4-2 pe teren propriu.

De altfel, capitolinii s-au impus în ultimele cinci meciuri directe, în care au marcat de fiecare dată cel puțin două goluri.

Superber oferă cota 1,75 pentru cel puţin două goluri marcate de oaspeţi în meciul Empoli - Roma.

Empoli vs Roma



Cotă 1.75


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol