Partida Chindia Târgovişte - Hermannstadt, contând pentru etapa a 2-a din SuperLiga, este programată, luni, 25 iulie, de la ora 18:30, şi va fi transmisă în direct de Digi Sport 1, Prima Sport 1 şi Orange Sport 1.

Minge de fotbalFoto: insidefoto srl / Alamy / Alamy / Profimedia

Chindia Târgovişte s-a salvat dramatic de la retrogradare în stagiunea trecută.

Dâmbovițenii au trecut la loviturile de departajare de Concordia Chiajna, la baraj, apoi l-au pierdut pe Emil Săndoi, antrenorul care a făcut minuni în ultimii ani, înlocuit cu Adrian Mihalcea, revenit în SuperLigă după un sezon peste aşteptări în liga secundă cu Unirea Slobozia.

De asemenea, la nivelul lotului au plecat trei titulari, Paul Iacob, Daniel Florea şi Andrei Piţian, dar au venit Dejan Boldor, Daniel Popa, Cristian Neguţ şi Daniel Dumitraşcu (în cazul ultimilor trei este vorba, de fapt, de reveniri, după perioade mai lungi sau mai scurte de timp).

Hermannstadt a reuşit să promoveze după doar un an de „penitenţă” în Liga 2, dar gruparea sibiană se confruntă cu mari probleme financiare.

Mai mult, trupa lui Marius Măldărăşanu va juca la Mediaş partidele considerate pe teren propriu până în luna octombrie, atunci când va fi încheiat procesul de modernizare al stadionului din Sibiu.

Între timp, Hermannstadt a anunţat transferul lui Paolo Medina, un fundaș dreapta de 23 de ani.

Crescut la academia celor de la Real Madrid şi trecut pe la Benfica Lisabona, acesta este primul mexican care va juca în campionatul României.

Fotbalistul a mai evoluat în cariera sa pentru Monarcas (Mexic), Pantelikos (Grecia) şi UD Logrones (Liga 3 / Spania), la ultima echipă având 23 de prezenţe în sezonul trecut.

Chindia Târgoviște şi Hermannstadt au marcat împreună cinci goluri în prima etapă, chiar dacă rezultatele au fost diferite: dâmboviţenii au pierdut pe terenul lui FC Botoşani, scor 2-3, în timp ce sibienii au făcut scor, la Mediaş, cu CS Mioveni, scor 3-0.

În ultimele 10 meciuri directe (inclusiv în Liga 2 şi în Cupa României), Chindia Târgovişte a bifat o singură victorie, patru meciuri s-au încheiat la egalitate, iar cinci au fost câştigate de Hermannstadt.

Superbet oferă cota 1,53 pentru cel puţin două goluri marcate în meciul Chindia Târgovişte - Hermannstadt.

Chindia vs Hermannstadt
Cotă


Cel puțin două goluri marcate
1.53


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol